Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție, era așteptată luni la Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

Kovesi ar fi trebuit audiată în legătură cu mai multe evenimente care au prefațat alegerile în urma cărora Traian Băsescu a obținut al doilea mandat de șef al statului.

Totuși, pentru a treia oară, Kovesi a refuzat să dea ochii cu membrii acestei Comisii, prevalându-se de anumite litere de lege și de statut. În schimb, șefa DNA a trimis o scrisoare prin care își motivează refuzul.

Deputatul PSD Oana Florea, unul dintre liderii acestei comisii de anchetă, a confirmat informația precizând că scrisoarea trimisă de șefa DNA este aproape identică cu cea anterioară.

De asemenea, Oana Florea a precizat că se va face o nouă invitație către Laura Codruța Kovesi, pentru luni, 17 iulie, iar dacă nici atunci șefa DNA nu se va prezenta vor fi depuse plângeri la Ministerul Justiției și la Parchetul General pentru obstrucționarea activității comisiei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version