Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) poartă luni o nouă rundă de negocieri la sediul Ministerului Justiției, unde sunt și reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), după ce în 7 iulie discuțiile au eșuat.
“Din nefericire, rezultatul precedentelor discuții cu ministrul Tudorel Toader și reprezentanții acestuia este doar o listă lungă de promisiuni nerespectate, ceea ce a determinat declanșarea acțiunilor de protest, care vor continua până la rezolvarea problemelor sesizate și până la demiterea actualului ministru al Justiției”, arată FSANP într-un comunicat.
Sindicaliștii nu renunță la proteste, astfel că în 10 august vor intra în grevă japoneză.
“Majoritatea celor 31 de sindicate afiliate au notificat conducerile penitenciarelor în legătură cu refuzul de a efectua ore suplimentare și au depus sesizări împotriva ordinelor și dispozițiilor ilegale în materia plății orelor suplimentare și a împuternicirilor, acținea urmând a fi finalizată la 10 august 2018″, se mai arată în comunicat.
Pe lista de revendicări sunt incluse:
- “condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
- plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
- stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal imputernicit de 3 luni.
- eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018.
- aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
- încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.
- plata integrală a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile”.
Calendarul acțiunilor de protest:
- 10 august 2018 – Angajații din penitenciare organizează grevă japoneză.
- 19 august 2018 – Angajații din penitenciare organizează grevă prin exces de zel la accesul în penitenciare și în derularea altor activități care, deși nu afectează drepturile deținuților, pot duce la blocarea penitenciarelor.
- 27 august – 27 septembrie 2018 – Pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajați în uniformă. Calendarul exact urmează a fi anunțat în timp util.
- 01 – 10 septembrie 2018 – Depunerea unor acțiuni în instanta și plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre.
- 03 octombrie 2018 – Miting în uniformă la Ministerul Justitiei și Administrația Națională a Penitenciarelor cu marș de protest între cele două instituții.
- începând cu octombrie 2018 – Refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor.
În paralel, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor continuă acțiunile în justiție împotriva ministrului Tudorel Toader, și a directorului general al ANP, Marian Dobrică, pentru abuz în serviciu în legătură cu semnarea unor ordine și decizii ilegale.