Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și liderul ALDE, a fost achitat marți în dosarul în care era acuzat de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Decizia nu este una definitivă, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat deja că o vor contesta, în ideea că solicită în continuare o condamnare la 3 ani de închisoare cu executare pentru Tăriceanu.

Însă liderul ALDE a părut extrem de mulțumit de situație și a precizat că “eu astăzi mă așteptam la orice. Este o zi aparte pentru mine și care mă scapă de o presiune uriașă. Nu voi uita niciodată, până la sfârșitul zilelor mele, această zi. M-am gândit întotdeauna la soție, la copii, la cei dragi, la colegii de partid și, în general, la toți cei care au devenit ținte, victimele acestui sistem care a funcționat nestingherit de peste 10 ani”.

Liderul ALDE nu ezită să invoce din nou Statul Paralel și acuză că “a fost o perioadă în care eu chiar nu știam cum să mă apăr de această țesătură obscură a sistemului. Dar iată că această țesătură începe să se dezlege. Acest proces trebuie să fie permanent. Nu mai avem nevoie de abuzuri și excese permise de campania denumită lupta împotriva corupției. Nu mai avem nevoie ca interesele unora să acapareze puterea. Lupta pe care am dus-o nu a fost pentru mine, ci pentru o națiune care are nevoie de a se elibera de cătușele statului paralel. O luptă pentru un sistem democratic și pentru o lume liberă. Avem nevoie de respect pentru drepturile individuale și domnia legii, nicidecum ale bunului plac. Aceste valori au definit politica mea și a colegilor mei și în continuare vom merge pe această linie. Vom continua lupta. Este obligația noastră”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version