O simplă afirmație a ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a dovedit o adevărată torpilăpentru Colegiul Naţional de Informaţii (CNI), a cărui activitate a fost suspendată de Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV).

Totul a pornit după ce Teodorovici a susţinut, la o emisiune a postului public de televiziune, că are o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii, dar nu ştie în ce, fiindcă nu a fost “nici măcar o dată” la cursul respectiv şi nu ştie de ce a primit-o. 

ANIMV a anunţat miercuri că a instituit o comisie de specialitate care verifică dacă absolvenţii CNI au dat pe la cursuri.

“Cu privire la condiţiile de absolvire a Colegiul Naţional de Informaţii (CNI), în cazul domnului Teodorovici Orlando Eugen – seria I/2013, la nivelul Academiei Naţionale de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire. De asemenea, în urma deciziei comune a conducerii ANIMV şi CNI, Comisia a demarat verificări în privinţa tuturor absolvenţilor acestor cursuri, de la înfiinţarea CNI şi până în prezent. Menţionăm că pe parcursul verificărilor activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată”, se arată într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul animv.ro.

Potrivit documentului, Comisia de specialitate certifică mai multe aspecte referitoare la modul în care Eugen Teodorovici a parcurs etapele aferente programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă “Colegiul Naţional de Informaţii”: a depus cerere şi dosar de înscriere la colocviul de admitere; a fost prezent şi a susţinut colocviul de admitere; a încheiat un contract de studii cu ANIMV; a plătit taxa de şcolarizare aferentă programului “Colegiul Naţional de Informaţii”; nu a susţinut evaluările la cele trei discipline pentru care i-au fost acordate note; nu a susţinut examenul de certificare a competenţelor; nu a ridicat personal certificatul de absolvire, de la sediul ANIMV.

“Astfel, ţinând cont de prevederile art. 144 alin. (4) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 precum şi cele reliefate din lucrările Comisiei, se impune anularea certificatului de absolvire. Menţionăm că persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare şi acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relaţie contractuală cu Academia Naţională de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ sau cu Serviciul Român de Informaţii”, se mai spune în comunicat.

Pe 18 octombrie 2017, ANIMV a informat că Eugen Teodorovici a absolvit un curs postuniversitar dedicat civililor, adăugând că Senatul instituţiei va face verificări în acest caz.

”Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici. Vă informăm că rezultatul acestor verificări va fi comunicat public pe site-ul ANIMV”, se arăta într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version