Comisia parlamentară înființată special pentru această lege este condusă de Florin Iordache, autorul OUG 13!
Ministrul Tudorel Toader va prezenta miercuri, Comisiei speciale parlamentare privind domeniul justiției, proiectul de modificare a legilor Justiției avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii și pentru care mai mult de jumătate dintre magistrați au strâns semnături pentru retragerea documentului.
UPDATE ora 13.30: Ministrul Justiției a prezentat în comisie istoricul proiectului:
“Legile Justiției sunt din 2004 și au suferit în acești 13 ani foarte multe modificări. Cele mai consistente au fost în 2005, prin Legea reformei (…), care a trecut prin angajarea Guvernului (…) și nu printr-o procedură de dezbatere parlamentară, menită să îmbunătățească proiectul.
În 2016, CSM a sesizat necesitatea modificării legilor Justiției, iar MJ a dat o formă proiectului de lege. Proiectul din 2016 a ajuns la CSM, apoi de la CSM a ajuns la MJ în ianuarie 2017. Fostul ministru al Justiției (Florin Iordache, actualul președinte al comisiei actuale – n.r.) a considerat necesară retransmiterea proiectului la CSM, motivat și de faptul că între timp se modificase componența CSM. (…)
Prin urmare, în ianuarie 2017, proiectul s-a întors la CSM și a revenit la MJ în aprilie. Între timp, pe proiectul de lege fuseseră dezbateri în teritoriu la centrele universitare, primise amendamente de la asociații, de la ÎCCJ și avizul pe care al cunoaștem – de la CSM.
La MJ am dat o formă acestui proiect pornind de la forma inițială, cu amendamentele primite de la CSM, asociații, societatea civilă – evident, nu toate amendamentele”.
Inspecția Judiciară să devină instituție de sine stătătoare
Tudorel Toader nu mai vrea ca Inspecția Judiciară (IJ) să treacă la Ministerul Justiției (MJ), așa cum propusese inițial, dar nici să o mai lase la CSM, ci să o facă instituție de sine stătătoare, printr-o lege separată.
Pe de altă parte, ministrul Justiției le-a cerut celor din comisia parlamentară condusă de Florin Iordache să aștepte avizul Comisiei de la Veneția pe articolul privind numirea procurorilor-șefi ai DNA, DIICOT, procurorului general și președintelui ÎCCJ.
Promovarea prin Guvern a căzut
Coaliția majoritară intenționase ca legea să fie promovată ca proiect al Guvernului, însă săptămâna trecută a decis ca acesta să fie inițiativă parlamentară.
Tot atunci, ministrul Justiției a anunțat că proiectul de lege este finalizat, fără însă să aibă întâlniri cu magistrații.
Președintele PSD, Liviu Dragnea a anunțat că proiectul de modificare a legilor Justiției întocmit de ministrul Tudorel Toader va fi trimis la Comisia parlamentară special înființată și condusă de Florin Iordache – nimeni altul decât autorul OUG 13.
Iordache va decide “ce rămâne, ce se adaugă și ce nu rămâne”.
Dragnea și Tăriceanu vor să adopte legea înainte de Crăciun
Dragnea și Tăriceanu susțin adoptarea legii până la sfârșitul sesiunii parlamentare – adică în decembrie, înainte de Crăciun, când românii sunt ocupați cu tăierea porcului.
“Primul-ministru a trimis o adresă la Ministerul Justiției, la sugestia mea, ca să primească de acolo un răspuns scris — care este calendarul prevăzut, estimat, de Ministerul Justiției necesar pentru toate procedurile guvernamentale și când ar fi posibil să ajungă în Parlament aceste proiecte de lege. În varianta scurtă era undeva în partea a doua a lunii decembrie, iar varianta lungă era în martie. Plecând de la acest răspuns, s-a luat decizia ca ceea ce are domnul ministru ca și proiect de lege (…) să transmită la comisia specială comună constituită în acest sens. (…) Decizia noastră de a fi adoptate aceste legi în această sesiune parlamentară este neschimbată”, a declarat Dragnea, la finalul ședinței Coaliției de guvernare.
Liderul PSD a mai spus că dezbaterile asupra proiectului de lege vor începe înainte de a veni răspunsul Comisiei de la Veneția în privința prevederii referitoare la procedura de numire a procurorilor șefi.
Comisia de la Veneția se va întruni în decembrie, dar Senatul – cameră decizională – poate ignora decizia acestui for, la ordinul lui Tăriceanu.
Dragnea se va fofila ca de obicei, întrucât Camera Deputaților este prima sesizată, iar Senatul – for decizional.