Minivacanța de Paște i-a îndreptat pe turiștii români mai cu seamă spre stațiunile montane, în detrimentul celor de pe litoral – unde gradul de ocupare a fost abia de 60%, din cauza vremii capricioase de la începutul perioadei.
Din perspectiva BIBI Touring Touroperator, pe primul loc s-a aflat stațiunea Băile Felix, urmată de Bucovina și Valea Prahovei pentru zona de munte-balneo-rural, Mamaia, Vama Veche și Costinești pentru litoral și Sulina, Băltenii de Sus și Crișan pentru Delta Dunării. În același timp, Brașov, Timișoara și Sibiu sunt printre favoritele românilor pentru city break-uri, târgurile de Paște sporind interesul pentru aceste destinații.
Aproape 50% dintre turiști au rezervat la hoteluri de 4 și 5 stele, cu numeroase facilități și servicii incluse. Unitățile de cazare cu ape termale și facilități pentru turismul de sănătate au fost preferate de seniori, în timp ce destinațiile rurale, cât mai aproape de natură, au constituit un bun prilej pentru familii să experimenteze turismul tradițional, participând la obiceiurile locale. Evenimentele desfășurate pe riviera românească au atras numeroși tineri în căutare de distracție și good vibes.
Durata medie a sejurului, față de perioada similară a anului trecut, a crescut de la 2,7 la 3,4 nopți, datorită celor 6 zile libere acordate bugetarilor și a vacanței școlare, sporind dorința de a călători prin puntea creată între cele două sărbători.
Față de anul trecut, s-a remarcat o ușoară creștere, cu 5%, a vânzărilor de Paște pentru segmentul munte-balneo și city break, procentul de rezervare fiind în medie de 70-85% în funcție de destinație. Au fost unități de cazare în Bucovina sau Maramureș unde gradul de rezervare a fost de 100%.
Pe litoral, s-a înregistrat o ușoară scădere față de anul trecut, iar gradul de rezervare în Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord, Costinești și Vama Veche nu a depășit 60%, din cauza vremii extrem de capricioase de la începutul intervalului, cu ploi și temperaturi scăzute, dar și faptul că nu toate unitățile de cazare au fost deschise.
Delta Dunării s-a bucurat de un interes major pentru vacanța de Paște, cât mai aproape de natură și de specificul unic al Rezervației Biosferei. Vânzările au crescut cu 15%, în medie, față de anul trecut, iar rezervările last minute au fost preferate de turiștii indeciși sau în așteptare de reduceri pe ultima sută de metri.
Tarifele au pornit de la 475 lei / cameră pentru 3 nopți la un hotel de 3* fără servicii de masă pe litoral și au ajuns până la 5.000 lei / cameră pentru 3 nopți la un hotel de 5* din Băile Felix cu toate mesele incluse, pachet de băuturi, acces la Aquapark și programe artistice live.
Față de perioada similară a anului trecut, tarifele pachetelor turistice au înregistrat creșteri cuprinse între 10 si 20%, în funcție de destinație și de serviciile oferite. Mare parte dintre turiști au ales să rezerve încă din toamna trecută, prin programul „Înscrieri Timpurii”, cu reduceri consistente, care practic au anulat majorările de tarife. În plus, aproape 30% din pachetele achiziționate au fost achitate cu vouchere de vacanță, prin același program. Au prezentat interes hotelurile cu oferte tematice, meniuri pascale, vânătoare de ouă pentru cei mici, muzică live, acces gratuit la toate facilitățile unității.
„Practic, odată cu minivacanța dublă, de 1 Mai-Paște, a început sezonul turistic estival 2024. Turiștii merg în România, în tot mai multe localități turistice care s-au dezvoltat în ultimii ani. Fie sunt fideli stațiunilor în care merg de ani de zile, fie «vânează» noutățile care apar an de an, hoteluri, restaurante sau centre spa noi, festivaluri, sau atracții interesante de agrement. Litoralul e meteo dependent de vremea frumoasă. Turiștii vin la mare, dar evenimentul bate vremea”, a declarat Adrian Voican, președintele Bibi Group4Travel.