Infracţiunile comise în perioada stării de urgenţă sunt sancţionate cu mai multă rapiditate şi cu sporuri de pedeapsă, avertizează ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

“Vreau să îi atenţionez pe toţi că vom aplica legea, că am luat măsuri, inclusiv Guvernul României a modificat acte normative prin care infracţiuni comise în această perioadă de stare de urgenţă sunt pedepsite cu mai multă, să spunem, rapiditate şi cu sporuri de pedeapsă, pentru că toate faptele lor, într-o asemenea stare, sunt considerate ca şi zonă agravantă. Adică lumea încearcă să îşi salveze pielea, acum scuzaţi această metaforă, la nivel mondial, noi în România luăm măsuri care nu sunt nici populare, sunt şi greu de suportat, ne asumăm ca şi guvern aceste decizii, dar cu toţii împreună facem un efort şi cetăţeni şi guvernanţi şi decidenţi şi autorităţi ca să salvăm concetăţenii noştri, să trecem cu bine şi prin această încercare”, a spus Vela, duminică, la Digi 24.

După majorarea la sume uriașe a amenzilor în perioada stării de urgență, prin OUG nr. 34/26.03.2020, de vineri până sâmbătă a crescut cuantumul acestora la peste 20 de milioane de lei, aplicate unui număr de 7.935 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei din cauza epidemiei de coronavirus.

COVID-19. Majorarea amenzilor a urcat cuantumul acestora la 20 mil. lei pe zi

Spre comparație, în cele aproape trei săptămâni de la începutul epidemiei de coronavirus (16 martie – 4 aprilie) -, au fost aplicate peste 130.000 de amenzi, în valoare totală de peste 170 milioane de lei, anunţse, sâmbătă, chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

El a menţionat că s-a mărit numărul dispozitivelor de ordine publică. “Nu pot fi cetăţeni care – eu ştiu – se dedau la asemenea fapte infracţionale, zona criminogenă, şi vreau să le dau o veste proastă: am mărit dispozitivele şi am dat ordin ca (…) şi acţiunile de intervenţie pe asemenea zone să fie multiplicate. Vor fi aduşi în faţa procurorului în cel mai scurt timp cei care fac infracţiuni”, a declarat ministrul.

Întrebat cum comentează spargerile înmulțite în zona Arad, el a replicat că, la nivel naţional, infracţionalitatea a scăzut.

“La nivel naţional să ştiţi că infracţiunile au scăzut, poate şi din cauza… sau acum pot să spun datorită faptului că circulaţia este redusă, restrânsă pe străzi sau oamenii sunt acasă. La nivel naţional infracţionalitatea a scăzut. Pe zone punctuale, unde într-adevăr există un impact cu cei care vin de afară şi nu trebuie să ne ferim de acest adevăr, sunt compatrioţi de-ai noştri care vin de afară, evidenţiaţi într-o bază de date mai specială, oameni care s-au ocupat cu infracţiuni pe afară. Ei nu ţin cont de pandemie sau de condiţiile – să spunem – impuse de ordonanţele militare şi, probabil, îşi păstrează prostul obicei pe care îl au avut şi în România înainte de a pleca şi în unele state unde au ajuns”, a spus Vela.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version