Autor: Cristi Ionita

Asociaţia OPTAR organizează, sâmbătă, o nouă acţiune de protest la care sunt aşteptaţi mii de biciclişti. Bicicliştii protestează împotriva traficului infernal din Capitală şi solicită ca Bucureştiul să devină “un oraş pentru oameni”. De altfel, acesta este şi sloganul acţiunii de sâmbătă, “Vrem un oraş pentru oameni!”. Participanţii la protest sunt aşteptaţi începând cu ora 14.30 la locul de adunare, respectiv în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Începând cu ora 15.30 se va pleca în marş pe următorul traseu: Bdul Mareşal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pţa Victoriei – Şos Nicolae Titulescu -…

Vezi mai mult

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a depus recent la Parlamant proiectul Legii Graţierii, prin care vor scăpa de pușcărie circa 2.000 – 3.000 de condamnați. Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, i-a transmis că trebuie să execute proiectul cât mai rapid posibil, iar Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a anunțat, miercuri, că a depus câteva amendamente extrem de interesante. Printre altele, Băsescu solicită graţierea pedepselor de sub 10 ani, reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie, şi graţierea persoanelor condamnate pentru terorism. Mai mult, fostul președinte al României vrea lungirea de la 1 an -…

Vezi mai mult

Unul dintre principalele obiective ale Gabrielei Firea ca primar al Capitalei este încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun. Edilul pune mare preţ pe proiectul care prevede introducerea de benzi unice pentru mijloacele de transport în comun. Acţiunea se anunţă a fi una de durată, însă Firea a precizat joi, pe pagina personală de Facebook, că proiectul va demara în luna iunie a acestui an. “Mai aproape de debutul proiectului benzi unice. În prima parte a lunii iunie va demara pilotul în zona Şoseaua Bucureşti-Ploieşti de la intersecţia cu Str. Elena Văcărescu — Piaţa Presei Libere — B-dul Kiseleff —…

Vezi mai mult

Controversatul afacerist Claudiu Florică este urmărit penal în dosarul Microsoft 3, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Florică a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, alături de Dinu Pescariu, colaboratorul său din fruntea companiei D.Con-Net AG. Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Florică şi Pescariu au intervenit în 2009 pe lângă Gabriel Sandu, ministrul de atunci al Comunicaţiilor, şi i-au pasat o şpagă de aproape 2,2 milioane de euro pentru ca acesta să-i ajute să pună mâna pe un contract de închiriere licenţe Microsoft în valoare de zeci de milioane de euro. Anchetatorii…

Vezi mai mult

Trei copii au murit în condiţii groaznice, în urma unui incendiu produs joi dimineaţa în judeţul Bacău. Incendiul a distrus aproape în totalitate casa situată în satul Slobozia Nouă, comuna Stănişeşti, în care micuţii, cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, locuiau alături de părinţii lor. Părinţii lor au plecat la muncă şi i-au lăsat singuri, iar copiii nu au ştiut cum să reacţioneze în momentul producerii incendiului. Pompierii au stins cu greu focul şi au scos din ce a mai rămas din casa trupurile carbonizate ale micuţilor. Autorităţile locale au demarat o anchetă, primele ipoteze fiind că focul…

Vezi mai mult

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, joi, condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ. Ştefan a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic în dosarul ce viza finanţarea ilegală a campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal din 2009. Conform anchetatorilor, “în 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan în sensul obţinerii de bani pentru partid. Potrivit acestei înţelegeri, Gheorghe Ştefan a determinat persoanele…

Vezi mai mult

Președintele Senatului nu amintește însă nicio clipă despre scandalul generat de OUG 13, dezincriminarea abuzului în serviciu și modificarea Codurilor penale în pachetul legislativ trimis Parlamentului de ministrul Justiției, Tudirel toader! Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, s-a întâlnit joi, la Palatul Parlamentului, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. Cei doi au discutat pe marginea mai multor subiecte, iar la finalul întâlnirii Tăriceanu s-a declarat extrem de optimist în legătură cu posibilitatea ca ţara noastră să scape, din 2018, de prevederile MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare). “Acest lucru l-am discutat inclusiv la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude…

Vezi mai mult

Grecii de rând continuă să ducă o luptă surdă împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi pentru starea deplorabilă în care au ajuns. Sunt vizaţi creditorii externi, dar mai ales unităţile bancare de pe întreg teritoriul Greciei, elenii fiind de părere că dorinţa bancherilor de a se îmbogăţi i-a adus pe ei în pragul falimentului personal. Iar miercuri seara, grecii de rând şi-au arătat din nou colţii, o bombă explodând la intrarea în sediul filialei Eurobank din centrul Atenei. Un anonim a anunţat prin telefon plasarea dispozitivului exploziv, însă poliţia şi pirotehniştii nu au avut suficient timp să intervină. Din…

Vezi mai mult

Poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova participă, joi, la trei percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Ploieşti şi în Bărcăneşti. Sunt verificate persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj. Conform anchetatorilor, “din cercetări au rezultat indicii că, în perioada august 2016 — aprilie 2017, persoanele în cauză ar fi împrumutat bani cu camătă mai multor persoane din judeţ, pentru recuperarea sumelor apelând la ameninţări şi şantaj”. Trei mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi duse la audieri pentru dispunerea măsurilor legale. De remarcat că, de teama unui scandal provocat de…

Vezi mai mult

Italienii de la Juventus Torino şi francezii de la AS Monaco s-au calificat, miercuri seara, în semifinalele UEFA Champions League. Învingătoare cu 3-0 în tur, Juventus a rezistat eroic pe Camp Nou, a introdus “autobaza”, s-a apărat cu atacanţii la 30 de metri de propria poartă şi a obţinut un 0-0. S-a jucat aproape la o singură poartă, însă Barcelona a arătat precum o echipă îmbătrânită şi care nu mai are viteza necesară pentru a deschide absolut orice apărare. Mai mult, pe contraatac, Juventus a fost aproape în câteva rânduri să dea lovitura, în special prin Juan Cuadrado, fotbalist care…

Vezi mai mult