Asociaţia OPTAR organizează, sâmbătă, o nouă acţiune de protest la care sunt aşteptaţi mii de biciclişti.
Bicicliştii protestează împotriva traficului infernal din Capitală şi solicită ca Bucureştiul să devină “un oraş pentru oameni”. De altfel, acesta este şi sloganul acţiunii de sâmbătă, “Vrem un oraş pentru oameni!”.
Participanţii la protest sunt aşteptaţi începând cu ora 14.30 la locul de adunare, respectiv în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.
Începând cu ora 15.30 se va pleca în marş pe următorul traseu: Bdul Mareşal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pţa Victoriei – Şos Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Şos Grozăveşti – Întoarcere la Intrarea Grozăveşti – Şos Grozăveşti – Pasajul Basarab – Şos Nicolae Titulescu – P-ţa Victoriei – Calea Victoriei – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenţei – Bdul Libertăţii – Bdul Naţiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bdul Libertăţii – Bdul Unirii – Bdul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.
Bicicliştii vor opri 15 minute în dreptul sediului Primăriei Capitalei pentru a-şi manifesta nemulţumirea în legătură cu faptul că autorităţile încă nu au luat nicio măsură vizavi de solicitările lor lansate încă din 2013.
Conform reprezentanţilor Asociaţiei OPTAR, bicicliştii vor “eliminarea transportului motorizat, aplicarea unor măsuri de siguranţă rutieră, dezvoltarea unei viziuni pentru creşterea calităţii vieţii, eliminarea din funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete şi aplicarea unor măsuri de eficientizare a transportului public”.
Cei de la OPTAR atrag atenţia că “numai în primele două luni ale anului 2017 s-au înregistrat 11.000 de maşini noi în Bucureşti, estimându-se că până la sfârşitul anului se vor înregistra încă 60.000 de maşini. Primăria Capitalei nu are buget nici măcar pentru realizarea de 2.000 de locuri de parcare noi, fiind evident că la sfârşitul anului situaţia va fi mai gravă decât anul trecut. Experţii care au lucrat la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă au constatat că în Bucureşti nu există nicio stradă accesibilizată la nevoile persoanelor cu dizabilităţi! În loc să ofere soluţii pentru ca persoanele cu mobilitate redusă să poată accesa spaţiul public, funcţionarii au şters din document referirile la amploarea dezastrului!
Un oraş accesibilizat asigură accesul persoanelor cu dizabilităţi la instituţiile de învăţământ, la piaţa muncii, sănătate, cultură, centre comerciale şi de divertisment. Un oraş accesibilizat este atractiv pentru toţi locuitorii săi! În aprilie 2014, Primăria Capitalei primea din partea Guvernului, prin Ministerul Mediului, 10 milioane de Euro pentru a construi infrastructura pentru biciclete în Bucureşti. În cei trei ani care au trecut, niciunul dintre cei patru primari nu a început procedurile pentru realizarea unui proiect de realizare a infrastructurii pentru biciclete. Niciunul dintre cei patru primari n-a încercat să afle din partea comunităţii ce soluţii s-ar putea aplica în Bucureşti. Primăria Capitalei este probabil cea mai incompetentă administraţie din lume: patru primari, având 10 milioane de Euro la dispoziţie, n-au reuşit în trei ani să construiască măcar un metru de pistă pentru biciclete.
Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) rămâne o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul”.