Autor: Mihai Palsu

Mihai Pâlșu are o experienta de peste 34 de ani in jurnalism. Și-a început activitatea în perioada de pionierat a presei scrise postdecembriste. În 1990, a debutat ca jurnalist de investigații în echipa lui Ion Cristoiu, la săptămânalele ZIG ZAG și EXPRES MAGAZIN. Din iunie 1992, a făcut parte din prima echipă a cotidianului-fenomen Evenimentului Zilei - „Bulina roșie”, care avea un tiraj-record de 850.000 de exemplare/zi. Odată cu înființarea ediției de prânz a EVZ - cunoscută ca „Bulina albastră”, a devenit redactor-șef al acesteia. Din septembrie 1994 și până în ianuarie 2010 a activat la cotidianul ZIUA, mai întâi ca redactor-șef adjunct. A înființat edițiile locale ale cotidianului ZIUA și a condus, ca redactor-șef, două reviste: ZIUA MAGAZIN și ZIUA AUTO. Din 2008, a devenit director general la Holdingul ZIUA și a manageriat ziarul ZIUA fără sprijin financiar din partea proprietarilor. Ulterior, a fost director la cotidianul PUTEREA, până în noiembrie 2015, când a înființat ziarul online SECUNDA. În paralel, a fost realizator TV la NasulTV, timp de trei ani. Ca jurnalist, a realizat peste 300 de anchete, unele dintre ele având ca efect public demiterea sau demisia unor importanți șefi de companii și instituții de stat - TAROM, Aeroportul Otopeni, ANAF, CEC etc. O parte din ancheta EADES a fost preluată și de jurnaliștii din Germania.

Patru judecători din Completul de 5 de la ÎCCJ au decis că Dosarul Clanului Cosma trebuie rejudecat pe fond. După patru ani de judecată și condamnări cu pușcărie la prima instanță, Dosarul Clanului Cosma se reia de la ZERO! Optimismul afișat de Vlad Cosma înainte de decizia Completului de 5 judecători de la ÎCCJ dă apă la moară cârcotașilor – indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla. În acest context, citiți și… “Clanul Cosma a învins: ÎCCJ a decis că dosarul va fi rejudecat!” Așadar, cei patru magistrați ne-au anunțat că au luat decizia în baza Articolului…

Read More

Funcțiile care au secretizat informațiile au dreptul să propună desecretizarea, iar premierul să o aprobe – dacă vrea. Cele două condiții de desecretizare sunt simultan obligatorii. În acest moment, “funcțiile” sunt ocupate de Hellvig, Lazăr și Viorica Dăncilă! NIMENI NU poate să-i oblige pe cei implicați în secretizare să desecretizeze informațiile! În cazul nostru, dacă unul dintre cei trei – Hellvig, Lazăr și Dăncilă – se vor opune, secretele rămân secrete! Tudorel „Gargamel” Toader iar se bagă ca musca-n lapte ca să pupe poala binomului Dragnea & Tăriceanu. Într-o țară în care NU avem autostrăzi, spitale decente, locuri de muncă suficiente,…

Read More

În această dimineață americană, președintele SUA Donald Trump a anunțat lumea, printr-un tweet, că l-a demis pe șeful diplomației sale, Rex Tillerson, și că l-a înlocuit cu actualul director al CIA, Mike Pompeo. Iar în locul lui Pompeo ,în fruntea celebrei agenții de informații – CIA – a fost numită o doamnă: “terorista” Gina Haspel, care devine, astfel, prima femeie la conducerea CIA. Așadar, noua șefă a CIA va furniza informații culese de prin toată lumea fostului șef al CIA, care va orchestra politica externă a Administrației Trump! Mobilul lui Trump! Ce motiv a avut Donald Trump să ia diplomația din mâna lui Rex…

Read More

LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 (*actualizată*) privind LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC Legea 544 se folosește în raport cu instituțiile și societățile comerciale în care statul deține peste 50% din acțiuni – adică este majoritar. Atenție la următorele articolele subliniate cu galben: Art. 7 – drepturile celui care solicită înformații, Art. 10 – dreptul instituțiilor cu capital majoritar de stat de a refuza să răspundă, Art. 48 și 49 – dreptul solicitantului de a da în judecată pentru a obține informația solicitată! Iată legea 544/2001 – actualizată în 2016

Read More

“Daddy” a inventat matriarhatul cu lider bărbat! Atunci când vorbim despre PSD, NU trebuie să facem pariuri sub impulsul dorințelor, ci al convingerii că tot ce poate fi malefic în politică are 100% șanse să se îndeplinească sub bagheta miriapodului “Daddy”! Iar când analizăm comportamentul lui Liviu Dragnea, trebuie să pornim de la adevărul că este un om de un EGOISM feroce și că a transformat toate defectele umane în virtuți personale! De la liderii PSD NU ne mai putem aștepta la ceva bun pentru țară. Dar OPOZIȚIA… unde-i OPOZIȚIA?! Așadar, când e să ne îmbătăm cu apă rece, apăi…

Read More

UPDATE LUNI, 11:30! Dragnea NEAGĂ că ar fi participat la vreo zi onomastică organizată de SRI și spune că NU s-a întâlnit în week-end cu Maior și Dâncu așa cum a lansat site-ul lui Iosif Buble – știri pe surse! Dragnea: Codrin Ștefănescu este camarad cu Gabriel Oprea! Mărturia lui George Maior: Ponta, Dragnea, Kovesi și Stanciu au chefuit la petreceri private în K 2 și T 14. Mărturia lui Horia Georgescu: Primeam ORDIN de la Maior și Coldea cum să acționez în dosarele ANI. Mărturia lui Liviu Dragnea: Maior a vorbit prea mult și NU a spus tot. Eu…

Read More

Satira doare mai rău decât dovada! Au trecut 28 de ani! Prefer să fiu amendat, decât să accept prestația ministrului-marionetă Tudorel Toader, care se dă profesor doctor în drept, dar de fapt își bate joc de o țară, cu un RAPORT „penal” (pe managemetul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi). Imaginile sunt din emisiunea Realitatea Românească de pe Realitatea TV, sâmbătă 24 februarie, de la ora 22:00… Și nici măcar NU pot fi acuzat că sunt fan Kovesi – dar sunt pentru principii și pentru dreptate, chiar de-ar fi să cadă cerul! Apropo de prestația lui Toader. Iată cum îmi doresc…

Read More

Acest text este dedicat fostului premier Mihai Tudose (fotografie din Albumul de familie), fără supărare, cu vocabularul lui despre fauna politică în care mănâncă o pâine bună și-și pune la saltea bani albi pentru zile negre – vezi afacerea cu podul de la Brăila de 500 de milioane de euro, bani bătuți pe muchie! În următoarele 300 de secunde veți citi un pamflet! Parole d’honneur!! Din capul locului! Sigur ați observat că ex-premierul nostru Mihai Tudose are argoul/jargonul la el și este veșnic plin de expresii „de asfalt” sau de “țărână”. Vă propun mai jos să ne jucăm, în câteva rânduri, cu…

Read More

Efectul RAPORTULUI Toader în țară? Lumea iese în stradă pentru susținerea lui Kovesi, Dragnea va pune cizma pe umerii disidenților din PSD, Iohannis va recâștiga încrederea pierdută, iar poporul rămâne în același șpagat vechi de 28 de ani! Efectul RAPORTULUI Toader în străinătate? Niciun mesaj de susținere a demersului, doar critici la adresa prestației profesorului dr. Toader și a atacului său asupra luptei împotriva corupției! RAPORTUL și anexele le găsiți la finalul articolului! Să nu fim naivi! Să luptăm pentru: Principii, Constituție coerentă și Legi Nepersonalizate, dacă vrem să trăim într-o țară în care drepturile să ne fie garantate, iar…

Read More

Românii nu mai vor să fie echidistanți între penali și procurori. De când cu rețelele de socializare, se vede de la o poștă că românii vor țepele promise de masculul alfa Băsescu, îl văd pe Țepeș întruchipat în Kovesi și scot în față ce e mai rău în partidele politice, indiferent de culoarea de pe siglă! Au trecut 28 de ani E clar ca lumina zilei: Oamenii vor să țină cu cineva. Unii români țin cu o anumită parte pentru că sunt plătiți, o a doua categorie – din ură față de partea adversă, iar alții cred că au ales să fie de…

Read More