Autor: Mirela Egeea

La Teatrul Naţional din Bucureşti, la finalul acestei săptămâni va vedea luminile rampei una din cele mai recente creaţii ale dramaturgiei irlandeze: “Class”, de Iseult Golden și David Horan, în traducerea lui Andrei Marinescu şi regia lui Felix Alexa. Piesa a obținut marele premiu la Edinburgh Fringe Festival 2018 și a fost declarată Cea mai bună piesă de teatru a anului 2018 (Best Theatre Script) la ZeBBie Awards, organizat de Writers Guild of Ireland (Uniunea Scriitorilor din Irlanda). Scrisă într-un stil cinematografic, cu scene non-lineare, interconectate, Class este un text în care aparenta simplitate a dialogurilor și acțiunilor contrabalansează nesfârșitele profunzimi și complexitățile aflate dincolo de suprafața cuvintelor. O piesă ca un instantaneu veridic al societății…

Vezi mai mult

ANM a publicat luni prognoza meteo în perioada 1 – 14 aprilie, în toate regiunile țării, în fiecare zi și noapte (vezi grafic la finalul articolului). Veștile nu sunt bune: începând de marți, temperaturile vor scădea cu până la 10 grade în timpul zilei, iar noapte vor ajunge în pragul înghețului, până la sfârșitul acestei săptămâni. BANAT Pe 1 aprilie va fi mai cald decât în mod normal, apoi de marți se va răci, iar până în 6 aprilie vor fi 16… 17 grade Celsius, în medie. În jurul datei de 7 aprilie, temperaturile vor crește cu aproximativ 3 grade, apoi vor reveni la…

Vezi mai mult

”Președintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul – două instituții fundamentale rezultate din votul cetățenilor. Emiterea ordonanțelor de urgență reprezintă în momentul de față singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale președintelui Iohannis”, a replicat PSD luni, după ce șeful statului a anunțat că va cere Parlamentului să lărgească aria tematică pentru referendum. ”Este limpede că intenția lui Iohannis este doar de a muta dezbaterea. În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenția electoratului pe teme legate de…

Vezi mai mult

Președintele Klaus Iohannis a decis, luni, să ceară Parlamentului “lărgirea ariei” pentru referendumul pe care îl anunțase de mai bine de doi ani și pentru care Legislativul a dat aviz pozitiv, în 13 februarie 2017, cu unanimitate de voturi. Potrivit legii referendumului, „punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de Președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Președintelui”. În cazul în care Parlamentul nu transmite un punct de vedere, președintele poate emite…

Vezi mai mult

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că se va adresa din nou Parlamentului – după ce a făcut-o deja în urmă cu 2 ani -, de data aceasta pentru ca mult așteptata consultare publică să aibă o arie de cuprindere mai lărgită pentru referendum. “Am decis să fac o nouă consultare a Parlamentului, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului, pentrut a-l face eficient și mai puternic”, a precizat șeful statului. Până atunci, Iohannis cere Guvernului Dăncilă să nu mai emită ordonanțe de urgență (OUG): “Avertizez Guvernul să nu emită OUG în justiție, politică penală până când nu se exprimă poporul,…

Vezi mai mult

ARCUB a programat în luna aprilie, la Sala Mare (str.Lipscani nr.84-90) câteva dintre spectacolele de teatru îndrăgite de publicul larg și de critica de specialitate. Am iubit, am purtat, am pierdut, versiunea românească a piesei Love, Lost, and What I Wore, semnată de Nora și Delia Ephron, pusă în scenă de regizorul Emil Hoștină, se va juca în zilele de 7 și 20 aprilie, de la ora 20:00. Spectacolul prezintă o colecție intimă de povești feminine ce vorbesc despre gama complexă de emoții stârnite de obiectele vieții de zi cu zi, despre iubiri și despre pierderi, în interpretarea excelentă a…

Vezi mai mult

Primăria Capitalei testează patru aplicaţii pentru smartphone – infoSTB, Parking Bucureşti, Social alert Bucureşti şi Trafic alert Bucureşti -, dedicate serviciilor de transport, parcărilor publice sau semnalării neregulilor din trafic, iar bucureştenii sunt invitaţi să contribuie la optimizarea lor. „Patru astfel de proiecte presupun dezvoltarea de aplicaţii pentru telefonul mobil cu sistem de operare iOS sau Android, ce pot fi instalate şi utilizate gratuit. Acestea sunt menite să faciliteze accesul bucureştenilor sau vizitatorilor Capitalei la serviciile publice de transport, la parcările administrate de Primărie sau să optimizeze comunicarea cetăţenilor cu autoritatea locală. Cele 4 aplicaţii mobile sunt deja disponibile publicului…

Vezi mai mult

Ordonanţa de Urgență nr. 9/2019 privind majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare luni, 1 aprilie, dar plățile vor fi efectuate în luna mai. Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Vezi mai mult

Numai Augustin Lazăr, actualul procuror general al României, are dosarul de candidatură complet pentru un nou mandat în această funcție, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, le-a dat termen de grație până luni la ora 17.30 celorlalți 3 candidați să depună documentele lipsă. Iată precizările Ministerului Justiției: „Dosarele următorilor candidaţi trebuie completate, până luni, 01 aprilie 2019, ora 17,30, cu următoarele documente: Drilea – Marga Pompiliu Marian: declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Scutea Gabriela – dovada îndeplinirii condiţiilor de…

Vezi mai mult

În această săptămână va avea loc cea de-a treia rundă de negocieri între reprezentanții Parlamentului european și consiliul UE pentru funcția de șef al Parchetului European. Primele două runde s-au încheiat fără niciun rezultat. În timp ce PE o susține pe Laura Codruța Kovesi, Consiliul UE, a cărui președinție este deținuă de România, prin Guvernul Dăncilă, o sabotează pe Kovesi și susține candidatul francez. Luni dimineață, fosta șefă s-a prezentat la Secția 18 Poliție în cadrul controlului judiciar impus de Adina Florea, procuror-șef adjunct al secției speciale, care o acuză că a luat mită de la fugarul Sebastian Ghiță pentru a-l…

Vezi mai mult