Autor: Mirela Egeea

Anca Jurma a anunțat luni, printr-o scrisoare transmisă Secției pentru procurori a CSM, că nu mai vrea să continue mandatul interimar la conducerea DNA. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader, după ședința de luni de la CSM: “Acordul de voință este o chestiune personală. Dânsa este cea mai în măsură să spună”. Însă “dânsa” nu a dat nicio explicație publică. Jurma a fost numită interimar la șefia DNA în 9 iulie 2018, de procurorul general Augustin Lazăr, la câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi. “Lucrată” pe…

Vezi mai mult

Președintele Klaus Iohannis a acceptat, luni, interimarii propuși de premierul Viorica Dăncilă, respectiv pe Rovana Plumb la Ministerul Transporturilor și pe Eugen Orlando Teodorovici la ministerul Dezvoltării. Amintim că Rovana Plumb, actualul ministru al Fondurilor Europene, a condus interimar, timp de 45 de zile, și Ministerul Educației, după demisia lui Valentin Popa, până la numirea în această funcție a Ecaterinei Andronescu. Șeful statului a anunțat că respinge numirea Olguței Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi, urmând ca motivările să le dea publicității până la mijlocul acestei săptămâni.

Vezi mai mult

Premierul Viorica Dăncilă i-a propus luni, președintelui Klaus Iohannis, doi miniștri interimari, după ce șeful statului a anunțat că respinge numirea Olguței Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi. Astfel, actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb a fost propusă la conducerera interimară a Ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, la Ministerul Dezvoltării. Amintim că Rovana Plumb a condus interimar, timp de 45 de zile, și Ministerul Educației, după demisia lui Valentin Popa, până la numirea în această funcție a Ecaterinei Andronescu.

Vezi mai mult

Rack-urile din seria APC NetShelter SX și soluțiile Micro Data Center furnizate de Schneider Electric au obținut certificarea Cisco UCS pentru pre-asamblare și livrare, informează luniELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT. Seria de produse NetShelter SX include 13 modele preconfigurate cu elemente de ambalare și livrare Shock Packaging, plus mii de opțiuni de personalizare ce permit configurarea pentru procese dedicate, precum Micro Data Center Xpress SX 24U și 42U, care sunt prevăzute cu toate elementele de infrastructură fizica APC by Schneider Electric. De acum, toate aceste produse sunt…

Vezi mai mult

Filimon Nica, tatăl premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la închisoare în 1985 pentru infracțiuni de drept comun și a fost grațiat printr-un decret al lui Nicolae Ceaușescu, potrivit Recorder. Parchetul l-a prins pe Filimon Nica falsificând acte de gestiune prin care încerca să acopere o pagubă ce i se imputa: contravaloarea a 2,5 tone de nutrețuri, respectiv 5.400 de lei – echivalentul a două – trei salarii pe atunci. A fost arestat imediat. Avea 45 de ani și lucra la o unitate de radiolocație din comuna Berceni, de lângă Ploiești, având gradul de plutonier major și figura ca „responsabil” la un…

Vezi mai mult

ARCUB redeschide porțile sălii mari de spectacole începând de luni, 14 ianuarie, cu piesa de teatru ”Plastic” de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Aceasta va fi urmată de noi reprezentații ale spectacolelor de teatru de succes cuprinse în cadrul stagiunii de teatru 2018 – 2019 organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda” regizată de Mariana Cămărășan se va juca în data de 19 ianuarie, ”Artists Talk” în regia Gianinei Cărbunariu – una dintre cele mai originale și bine primite producții de la ARCUB va fi prezentată pe 21 ianuarie, iar spectacolul de teatru înțesat…

Vezi mai mult

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a refuzat să se legitimeze şi să sufle în etilotest în noiembrie 2016, când a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, în cadrul unei acţiuni de prevenţie, iar procurorii l-au trimis în judecată. Procurorii de al Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud l-au deferit justiției pentru “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, după 2 ani și 2 luni de cercetări.

Vezi mai mult

Peste 2 milioane de români, cei mai mulți bărbați, îşi serbează onomastica luni, de Sfântul Ioan Botezătorul – a doua zi după Bobotează. Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan, potrivit datelor Ministerului de Interne.. Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea…

Vezi mai mult

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi forțează mâna partenerului său de coaliție la putere, Liviu Dragnea, pentru a-l nominaliza drept candidat din partea PSD la alegerile prezidențiale din noiembrie. “Din 2000 încoace niciun candidat al PSD nu a câştigat alegerile. Din contră, le-a pierdut la un scor foarte strâns şi Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Probabil că mai trebuie ceva în plus. Şi e de analizat dacă o canditură comună din partea PSD-ALDE nu ar fi mai oportună decât una a PSD, pentru maximizarea şanselor candidatului”, a declarat Tăriceanu duminică seara, la România TV. Întrebat când va anunţa dacă îşi depune…

Vezi mai mult

Chiar dacă par tulburări de comportament specifice adulților, tot mai mulți tineri sau copii se confruntă cu gânduri suicidare, avertizează psihologul Lenke Iuhoș, iar tema morții este foarte puțin spre deloc abordată la școală și în familie, iar răspunsurile pe care tinerii le căută pe Internet sunt mai mult toxice decât folositoare. Realitatea contrazice credinţa conform căreia tinerii nu sunt trişti, nu au de ce să fie supăraţi, nu au motive să se simtă retraşi. “Există îngrijorător de multe studii sociologice care arată că tinerii ar putea opta pentru suicid ca soluţie pentru problemele lor.…

Vezi mai mult