Autor: Mirela Egeea

Ministerul Educației a lansat în consultare publică, joi, proiectul de Hotărâre de Guvern privind majorarea de la 180 de lei la 250 de lei/lună a sumei pe care o primesc beneficiarii Programului național de protecție socială „Bani de liceu”, precum și a plafonului / membru de familie, plafon nemodificat din septembrie 2004. Astfel, prin proiectul inițiat și supus consultării publice, unul dintre obiectivele urmărite prin această măsură este reducerea abandonului școlar. Suma acordată fiecărui beneficiar crește de la 180 lei/lunar la 250 lei/lunar. “Totodată, având în vedere necesitatea corelării plafonului de acordare a sprijinului cu situația economică actuală – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată…

Vezi mai mult

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 33,46% în primul semestru (S1) din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2017, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), membră a Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În luna iunie, înmatriculările au înregistrat un avans de 52,44% față de luna corespunzătoare de anul trecut În primele 6 luni au fost înscrise în circulație 60.068 de mașini, iar în iunie, 12.241 unități. In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins 234.794 unitati în S1, în scadere cu 7,31% fata de perioada similara din…

Vezi mai mult

În luna iunie au fost condamnați definitiv 73 de inculpați în dosare instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, prin 28 de hotărâri judecătoreşti definitive. Potrivit unui comunicat al DNA, între persoanele condamnate definitiv figurează doi foşti miniştri (Energie – Constantin Niţă, Turism – Elena Udrea), un fost senator (Dan Şova), un prefect de judeţ, un fost consilier prezidenţial (Cătălin Voicu), un secretar de stat în minister (Justiţie), un secretar general în minister (Turism), un consilier personal al ministrului, un director de companie naţională (CNI), un director de filială companie căi ferate (CFR), un director general de societate naţională din domeniul…

Vezi mai mult

La Muzeul ASTRA din Sibiu are loc în perioada 12 – 15 iulie cel mai mare eveniment al său din an, Astra Multicultural, cu participarea a peste 350 de meșteri populari și reprezentați ai tuturor minorităților din România. Vizitatorii vor putea participa la ateliere de gătit organizate de rromii din Poiana Pelișani sau de către ucrainienii din Mahmudia, vlahii din Timoc, tătari, sași, sârbi, maghiari, lipoveni, aromâni dar și demonstrații practice de meștesuguri, muzică, dans și port popular. Vineri, 13 iulie, intrarea va fi liberă. Vor fi animații culturale în 14 gospodării, monumente expuse în Muzeu, dar și 30 de ateliere…

Vezi mai mult

Proiectul este cofinațat în cadrul programului Erasmus+ România. GROW games, aflat la a 19-a ediţie, se desfășoară și în acest an în peste 11 oraşe din România şi reuneşte la start peste 700 de tineri din numeroase licee. Ediţia de vară duce joaca la extreme, deoarece cele 7 ateliere de vară se vor desfăşura în parc, iar tineri din toată țara vor dezbate teme actuale în limba engleză și își vor dezvolta abilități practice în domeniul managementului de evenimente și dezvoltării comunitare. Programul se desfășoară pe parcursul a 3 săptămâni, sub formă unor ateliere de lucru 100% interactive cu predare…

Vezi mai mult

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 13,5% pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, în primele 5 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2017, potrivit datelor prezentate în 11 iulie de Institutul Național de Statistică (INS). Avansul s-a datorat creşterii industriei prelucrătoare (+13,8%) şi industriei extractive (+6,1%). Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+17,0%), industria energetică (+16,0%), industria bunurilor intermediare (+12,9%), industria bunurilor de uz curent (+8,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,6%). Mai 2018 comparativ cu aprilie Comparativ cu luna precedentă,…

Vezi mai mult

Producţia industrială a crescut cu 4% ca serie brută și cu 5,7% ca serie ajustată (în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate) în primele 5 luni față de aceeași perioadă din anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Avansul producţiei industriale, ca serie brută a fost determinată de creşterile industriei prelucrătoare (+5,1%) şi industriei extractive (+1,9%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 1,7%. Ca serie ajustată, producţia industrială a fost susţinută de creşterile industriei prelucrătoare (+6,9%) și industriei extractive (+2,1%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică,…

Vezi mai mult

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. a achiziționat 19 freze de asfalt marca Wirtgen, în valoare de 7.942.000 lei, fără TVA. Cele 19 autofreze se adaugă celor 100 de autoutilitare mixte, 24 de răspânditoare de emulsie cu lance, 7 platforme de cântăriri auto, 16 autobasculante și 7 mașini de marcaj achiziționate în cursul acestui an de către CNAIR S.A. prin Direcția Mecanizare. Freza de asfalt este cel mai folosit utilaj pentru îndepărtarea îmbrăcăminților asfaltice sau din beton degradate și care necesită înlocuire. De asemenea, este unicul utilaj care poate executa operațiunea de frezare a îmbrăcăminții asfaltice și…

Vezi mai mult

Procurorii DNA au cerut ÎCCJ și Tribunalului Teleorman redeschiderea a două dosare în care este implicat Liviu Dragnea în legătură cu Tel Drum. Înalta Curte va discuta în 26 septembrie solicitarea procurorului Marius Bulancea, şeful Secţiei a 2-a din DNA, de redeschidere a unui dosar clasat de DNA în 14 octombrie 2013, potrivit G4Media Dosarul vizează privatizarea Tel Drum către foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea şi acordarea preferenţială de contracte publice de către Consiliul Judeţean Teleorman, condus de către Liviu Dragnea, în urmă cu 8-9 ani. Cazul a fost închis din lipsă de probe de procurorul DNA…

Vezi mai mult

Președintele Klaus Iohannis a făcut miercuri prima declarație după ce a semnat, luni, decretul de revocare a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma deciziei CCR, la solicitarea ministrului Justiției, Tudorel Toader. Șeful statului a fost prins de jurnaliști la declarații la Bruxelles, unde se află pentru două zile la Summitul NATO. Iohannis, care a chemat-o din concediul de maternitate pe Mădălina Dobrovolschi, purtătorul său de cuvânt, să anunțe revocarea șefei DNA, a fost nevoit să dea, astfel prima declarație despre semnarea decretului. “Eu respect statul de drept și nu o spun doar de complezență. Primul om în stat este primul…

Vezi mai mult