Autor: Mirela Egeea

ÎCCJ a amânat miercuri, după 2 ani și 5 luni de judecată, sentința în dosarul fostului baron PSD de Argeș, Constantin Nicolescu, alături de care sunt acuzați de corupție deputatul Mircea Drăghici și 38 de primari și viceprimari de comune. Pronunțarea sentinței a fost programată pentru data de 27 iunie. Nicolescu a fost eliberat condiționat în urmă cu un an, după ce a ispășit doar 2 ani și 2 luni dintr-o condamnare de 7 ani și 8 luni de închisoare – tot pentru fapte de corupție: a fraudat fonduri europene. Amintim că fostul premier Victor Ponta a protestat în 2012, împreună cu Ecaterina Andronescu, Marian…

Vezi mai mult

Secţia pentru procurori a CSM a amânat miercuri pentru 27 iunie pronunţarea în cazul acţiunii disciplinare declanșată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe motiv că a refuzat să se prezinte la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009, condusă de Consuela Florea – propulsată de condamnatul penal Dan Voiculescu. Inspecția Judiciară o acuză pe șefa DNA de “manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În…

Vezi mai mult

În luna mai au fost condamnați în dosare instrumentate de procurorii anticorupție 72 de inculpați, prin 24 hotărâri judecătorești definitive, potrivit unei sinteze a DNA. Între persoanele condamnate definitiv figurează: două judecătoare de tribunal, un procuror parchet de pe lângă tribunal, 3 avocați, 2 grefieri tribunal, un primar municipiu, 5 primari și viceprimari comună, un director la Uniunea Națională a Notarilor Publici, un șef și 2 ofițeri de la un inspectorat județean de jandarmi, un medic specialist la o casă județeană de pensii etc. Pedepsele dispuse de judecători față de cei 72 inculpați variază între 8 ani și 6 luni închisoare și 1 an și…

Vezi mai mult

Guvernul amână publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii adoptate în 29 martie privind returnarea supraaccizei la motorină către transportatori, iar UNTRR îi dă un ultimatum, arătând că scumpirea barilului de petrol pune presiune pe operatorii de transport rutieri. Iată precizările UNTRR, potrivit ZIUA CARGO: Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului sã accelereze publicarea Hotãrârii de Guvern (HG) privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei, dupã ce prețul petrolului a urcat la peste 75 dolari/baril, iar estimãrile aratã cã în acest an va atinge pragul de 100 dolari/baril. Potrivit unei analize UNTRR, în prezent, România înregistreazã…

Vezi mai mult

Dan Șova, fost ministru al Transporturilor și ministru delegat al Marilor Proiecte în Guvernul Ponta, așteaptă miercuri la ÎCCJ sentința definitivă în dosarul CET Govora. Instanța de fond – Completul de 3 judecători al ÎCCJ – l-a condamnat în septembrie 2017 pe fostul senator PSD la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă și a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 100.000 de euro. La ultimul termen al procesului – 4 iunie – procurorul de ședință al DNA a solicitat condamnarea lui Dan Şova la 9 ani de închisoare, deoarece pedeapsa de 3 ani închisoare dată de prima instanţă este “nejustificat de…

Vezi mai mult

Specialiștii AutoEco.ro recomandă o verificare amănunțită a autovehiculului înainte de a pleca în vacanța de vară, pentru a remedia posibile defecțiuni și a preîntâmpina eventuale probleme generate de un drum lung. În medie, pregătirea mașinii pentru vară necesită un buget de 700 de lei, această revizie având un cost mai scăzut decât pregătirea necesară la ieșirea din sezonul rece, care ajunge până la aproximativ 800 de lei. Un român parcurge, în medie, 5.000 de km cu mașina personală, pe durata lunilor de vară, reprezentând circa 40% din distanța totală parcursă într-un an, potrivit estimărilor AutoEco.ro, unul dintre cele mai mari…

Vezi mai mult

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România şi-au manifestat îngrijorarea, la întâlnirea de marți cu preşedintele Klaus Iohannis, în privința modificărilor aduse de Parlament luni seară la ora 22.00 Codului de procedură penală. Iată precizările Administraţiei Prezidenţiale: Ambasadorii statelor membre ale Uniunii şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de procedură penală care au fost adoptate de către Parlamentul României. În opinia acestora, în măsura în care aceste modificări vor intra în vigoare, cooperarea în domenii precum judiciar şi poliţienesc între România şi celelalte state membre va fi afectată. De asemenea, vor exista serioase semne de întrebare cu…

Vezi mai mult

de Ziua Podului”, 20 iunie, autovehiculele de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme) nu vor achita peajul la trecerea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, informează CNAIR. “Acest lucru este posibil fiindcă data de 20 iunie a fiecarui an este considerată „Ziua Podului”, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului în conformitate cu prevederile pct. 42 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a Ordinului MT nr. 1854/2017”, se arată în comunicatul remis redacției.

Vezi mai mult

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că îi aparține sută la sută propunerea ca deputatul PSD Gabriel Vlase să fie șeful SIE. ”A fost fix propunerea mea, nu am avut niciun fel de discuție cu PSD pe această temă”, a declarat Iohannis. Întrebat cum a ajuns la decizia de a-l nominaliza pe Vlase la şefia SIE, Iohannis a răspuns: “Printr-o analiză atentă. Am analizat candidaţii posibili (…) ţinând cont de experienţă, de expertiză, de pregătire. După finalizarea analizei l-am invitat pe domnul Vlase. I-am spus că analiza a condus la această oportunitate pentru domnia sa şi i-am propus nominalizarea.…

Vezi mai mult

Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat după adoptarea modificărilor Codului de procedură penală (Cpp), în Parlament, luni seară la ora 22.00. ”Un exemplu al nocivității votului de ieri privind modificarea Codului de Procedură Penală. O să venim și cu alte exemple, pentru că înainte de orice este important ca lumea să conștientizeze faptul că aici nu e vorba de niciun “stat paralel” de “desființat” ci de cinism de cea mai joasă speță din partea unor oameni care au fost votați să susțină demnitatea oamenilor, nu să o calce în picioare. Îi avertizez pe cei care ne-au abuzat azi bunul simț…

Vezi mai mult