Autor: Mirela Egeea

Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor justiţiei a aprobat marți seară Raportul la proiectul Legii 317/2004 privind CSM, modificat cu amendamentele depuse la Senat, după ce proiectul a fost adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, urmând să intre miercuri în plen la votul final la Senat. Au fost 12 voturi “pentru” și două împotrivă. Printre cele mai importante modificări se află cea conform căreia “Plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei”. Totodată, proiectul ordinii de zi şi proiectele de hotărâri ce se supun votului Plenului…

Vezi mai mult

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, se declară extrem de mulțumit de activitatea foștilor săi colegi de la ANAF. “În momentul faţă, deja am depăşit veniturile prognozate în Legea bugetului. Încasările ANAF sunt peste 100% în 2017. Sperăm să mai aducem chiar câteva sute de milioane încasări suplimentare şi de la mari contribuabili şi de la celelalte categorii şi, totodată, din zona de evaziune, antifraudă, vamă. La nivelul vămii, avem o creştere pe anumite segmente şi de 20%. Încep să se vadă rezultatele şi sperăm ca la anul fie şi mai consistente”, a precizat ministrul Finanţelor, marți, la Parlament.

Vezi mai mult

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, pregătește o Ordonanţă de urgenţă prin care să le acorde un ajutor de stat angajaţilor din IT, pentru a le acoperi costurile ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat. Actul normativ va fi discutată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, susţine Mișa. “Se lucrează la ordonanţa de urgenţă, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcţionează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajaţi IT-işti şi care ar trebui să plătească nişte costuri suplimentare de…

Vezi mai mult

Victoria obținută marți de transportatorii de la COTAR în București, prin obținerea modificării și completării Regulamentului de taximetrie din partea CGMB – via primarul general Gabriela Firea -, i-a încurajat să ceară modificarea Legii taxiletriei, astfel încât să beneficieze de prevederi și taximetriștii din celelalte orașe ale țării. Și cum se poate face acest lucru, decât printr-un protest? Astfel, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță reluarea protestelor anunțate în București pentru data de 20 decembrie de la ora 9.00, pentru a cere modificările legislative promise de ministrul Transporturilor, Felix Stroe. UPDATE! La protest participă câteva mii de transportatori din…

Vezi mai mult

Consiliul General a Municipiului București (CGMB) a modificat, în ședința de marți, denumirea parcului Herăstrău în “Parcul Regele Mihai I”. Proiectul a fost aprobat cu 39 de voturi “pentru” si 12 abtineri. Au votat “pentru” 23 de consilieri PSD, 4 consilieri ALDE, 1 consilier USR, 7 consilieri PNL si 4 consilieri PMP. A-au abtinut 11 consilieri USR si un consilier PNL. Primarul general, Gabriela Firea a declarat că fostul suveran “a fost legat sufleteste de acest loc al Bucurestiului, care a purtat o vreme numele tatalui sau, Regele Carol al II-lea, iar Palatul Elisabeta, resedinta din ultimii ani a Familiei Regale se invecineaza cu…

Vezi mai mult

Afaceristul turc Abdullah Atas a fost condamnat marți, definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la 22 de ani şi 10 luni de închisoare pentru uciderea poliţistului rutier Gheorghe Ionescu, lovindu-l intenţionat cu maşina. Pedeapsa i-a fost redusă de la 23 de ani şi 6 luni, cât primise în luna iulie de la Tribunalul București. Abdullah Atas a intrat intenţionat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, aflat în control rutier și care s-a așezat în fața mașinii pentru a-l opri pe. Numai că turcul a accelerat și l-a lovit în plin. Totul s-a întâmplat în noaptea de 2 august 2015, în jurul orei 03.30,…

Vezi mai mult

Primele zece titluri confirmate la ediţia 17 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie 2018) vin de la festivaluri de renume precum Veneţia şi San Sebastian. Foxtrot, câștigător al Leului de Argint la Veneția, este semnat de Samuel Maoz, regizorul filmului Lebanon (Leul de Aur la Veneția 2009) și membru al juriului TIFF în 2010. În Foxtrot, Maoz combină drama pe muchie de cuțit și comedia neagră cu accente absurde într-o fabulă despre destin, prin prisma unei familii isreliene care își pierde copilul în conflict. În rolul principal reîntâlnim un actor „perfect capabil să sugereze furtuni de sentimente doar din…

Vezi mai mult

Judecătorii şi procurorii din mai multe oraşe au protestat tăcut, marţi, pentru a doua zi consecutiv, împotriva modificării legilor Justiţiei și Codurilor penale. Astfel, magistraţii au ieşit cu robele în mână pe treptele instanţelor de judecată în Slatina, Galaţi, Sibiu, Râmnicu Vâlcea sau Craiova. Judecătorilor Tribunalului Olt li s-au alăturat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, potrivit Mediafax. Magistraţii n-au avut bannere sau pancarte şi nu au vrut să facă declaraţii, ci au ţinut să precizeze, totuşi, că activitatea instanţei n-a fost perturbată, deoarece judecătorii care aveau dosare pe rol au rămas în sălile de judecată. Tot marţi au protestat…

Vezi mai mult

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, că declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind ancheta Belina, au afectat sistemul judiciar, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Iniţial, Inspecţia Judiciară a stabilit contrariul. Plenul CSM a decis că declaraţiile ministrului Justiţiei, potrivit cărora legalitatea hotărârilor de Guvern o verifică judecătorul, nu procurorul, referindu-se la ancheta în dosarul Belina, au declarat surse judiciare. Solicitarea a fost înaintată de către conducerea DNA. Sesizarea a fost făcută de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, motivând că prin declaraţiile lui, ministrul Justiţiei a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor…

Vezi mai mult

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, marți, modificarea și completarea Hotărârii CGMB nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi. Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, la propunerea primarului general Gabriela Firea, fiind aprobat cu 32 de voturi “pentru” și 20 împotrivă. Au votat “pentru” 24 de consilieri PSD, 4 consilieri ALDE și 4 consilieri PMP. Împotriva proiectului au votat 7 consilieri PNL și 13 consilieri USR. La începutul ședinței, edilul Capitalei a…

Vezi mai mult