Autor: Mirela Egeea

Primăria Capitalei organizează în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, in Piata Constitutiei, Târgul Bucureștilor. ​ “Evenimentul, aflat anul acesta la prima editie, isi propune sa devina o traditie in Capitala, dar si o sarbatoare a recoltei, a mestesugurilor, a artei si a traditiilor romanesti autentice, incurajand, totodata, turismul cultural in Bucuresti”, precizează PMB. “Este una dintre promisiunile pe care le-am facut in campania electorala, aceea de a aduce mai aproape de bucuresteni produsele autohtone, naturale, in cadrul unei mari piete agro-alimentare. Sustinem astfel producatorii autohtoni, oferindu-le spatiul si conditiile necesare pentru vanzarea produselor lor. In acelasi timp, dorim sa reinviem…

Vezi mai mult

Emil Calotă, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a precizat, joi, că este 42% din populația României este încadrată în capitolul “sărăcie energetică” și are probleme cu plata facturii lunare la utilități. “Un consum de 100 de kWh pe lună pe gospodărie reprezintă un consum care, clar, ne arată nivelul de dezvoltare economico – socială pe care o avem în mediul rural. Să nu uităm cifra pe care o avem cu toții în conștiința publică: peste 42% din populația României este încadrată în așa-numita categorie de “sărăcie energetică”, deci populație cu probleme în a-și plăti factura lunară de…

Vezi mai mult

Piața asigurărilor a înregistrat în primul semestru (S1) un total al primelor brute subscrise (PBS) de 5 miliarde de lei (valoarea include activitatea societăților de asigurare din ţară şi din străinătate, precum şi cea a sucursalelor), în creștere cu 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Volumul total al PBS pe segmentul RCA s-a cifrat la 2,09 miliarde de lei, depășind cu 33,22% cifrele din aceeași perioadă din anul precedent, potrivit unei analize realizate de autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Ambele segmente de asigurări, atât cele generale (AG), cât și cele de viață (AV) au consemnat un avans, în prima jumătate a…

Vezi mai mult

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o Ordonanță de urgență cu măsuri de combatere a șomajului prin crearea locurilor de muncă. Premierul Dacian Cioloș precizează că, prin stimulentele ce vor fi acordate, “este pentru prima dată când fondurile europene și cele de la buget sunt direcționate coerent pentru a avea un impact real în piață și în viața oamenilor”. Iată ce a scris el pe Facebook: “Am aprobat azi în guvern un pachet de măsuri care vine în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor, dar și românilor din străinătate care vor să lucreze în țară. Sunt stimulente și…

Vezi mai mult

Președintele ANAF Dragoș Doroș se declară “frustrat” că rezultatul controalelor inspectorilor fiscali în sectorul marilor averi “nu este spectaculos”: “Din anul 2013 până în prezent s-au lucrat 30 de dosare și alte 30 sunt în lucru”. “Există un bilanț, dar bilanțul nu este spectaculos și asta la un moment dat devine frustrant, pentru că munca aceasta pe controlul marilor averi a început în 2013 și acum suntem în 2016. Dar, fără să justific în vreun fel sau nu bilanțul slab, ideea este că în domeniul acesta munca este foarte complicată”, a spus șeful Fiscului miercuri seară, la TVR. “Vorbim de persoane, de indivizi care dețin…

Vezi mai mult

Scandalul așa-zisului plagiat al procurorului-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, lansat de penalul Sebastian Ghiță, începe să se stingă. Lucrarea de doctorat nu va fi verificată de Ministerul Educaţiei, pentru simplul motiv că nu există nicio reclamație. Ghiță s-a autodenunțat la Parchetul General că ar fi salvat-o pe Kovesi de plagiat, în urmă cu 4 ani, în vara lui 2012, susținând că el și mai mulți demnitari ar fi falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul-șef al DNA nu a plagiat în teza de doctorat. CNATDCU nu se poate autosesiza iar nimeni nu depune nicio plângere.…

Vezi mai mult

CNADNR a atribuit contracte de deszăpezire de 137 milioane de lei pentru 4 loturi din cele 10 administrate de DRDP București. Contractele vizează întreținerea curentă pe timp de iarnă 2016 – 2020 a loturilor respective, adică pe o perioadă de 4 ani. DRDP București are în administrare următoarele loturi: Lot 2 SDN București Sud, Lot 5 SDN Târgoviște, Lot 6 SDN Ploiești, Lot 8 Autostrada A1 București – Pitești, Lot 9 Autostrada A2 București – Lehliu, Lot 10 Autostrada A3 București – Ploiești. Potrivit unui anunț al CNADNR postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, criteriul de atribuire a contractelor…

Vezi mai mult

Premierul tehnocrat Dacian Cioloș oprește elanul sindicaliștilor care se mobilizează de proteste, pentru a forța majorări salariale, el invocând că atributul acestor măsuri este al unui guvern politic, nu tehnocrat. “Înțeleg că există o majoritate largă a partenerilor sociali care este de acord să lucreze pe acest proiect, dar, pe de altă parte, pornim la această activitate conștienți că obiectivul nu este de a-l adopta în acest mandat și că viitorul Guvern și Parlament își vor pune amprenta asupra acestui document”, a afirmat premierul Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis după reuniunea Consiliului Național Tripartit care a avut…

Vezi mai mult

Guvernul a aprobat astăzi, prin hotărâre, Normele metodologice de aplicare la OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.  Din totalul de 180 de întreprinderi publice  de stat care intră sub incidența regulilor guvernanței corporative, numai 35 se supun în prezent acestora. În termen 50 de zile va fi declanșată procedura de selecție și pentru acestea. Iată precizările Executivului: Normele stabilesc criteriile de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pentru fiecare post de administrator, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie…

Vezi mai mult