Autor: Mirela Egeea

Fostul președinte Traian Băsescu susține că “ținta” DNA în dosarul șpăgii luate de Bogdan Olteanu de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea lui Liviu Mihaiu viceguvernator al Deltei Dunării “este primitorul banilor”, nu premierul de atunci – actual președinte al Senatului -, Călin Popescu Tăriceanu, care este un om cu bani, n-a avut nevoie să ia mită 1 milion de euro. Întrebat sâmbătă seară, la România TV, dacă ținta în dosarul lui Bogdan Olteanu este Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu a răspuns: “‘Nu cred. (…) Îl știu pe Tăriceanu, Tăriceanu e un om cu bani. El n-a avut nevoie să ia o…

Vezi mai mult

Traian Băsescu a explicat sâmbătă seară, la România TV, de ce avem “un stat mafiot” – temă fixată pe agenda publică de fostul său adversar Călin Popescu Tăriceanu, care i-a cerut cu o zi mai înainte președintelui Klaus Iohannis să-i demită pe Kovesi de la DNA și pe Coldea de la SRI – asta după ce va verifica declaraţiile lui Băsescu potrivit cărora DNA şi SRI au scăpat de sub orice control civil. Scrisoarea lui Tăriceanu În apelul public către Iohannis, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris: “Afirmațiile lui Traian Băsescu (de acum câteva zile), potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au…

Vezi mai mult

Cu scorul de 6-3, 2-6, 10-6, perechea Simona Halep/Monica Niculescu s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal, ieșind victorioasă în confruntarea cu slovenele Andreja Klepac/Katarina Srebotnik. Simona și Monica și-au asigurat un cec de 71.920 dolari și 585 de puncte WTA. Duminică vor avea loc finale românești la Montreal atât la dublu, cât și la simplu, după ce Halep, numărul 5 mondial, a învins-o, tot sâmbătă, pe germanca Angelique Kerber (poziţia a doua WTA), în semifinală. Adversara Simonei la simplu va fi Kristina Kucova (Slovacia) sau Madison Keys (SUA), numărul zece mondial Pe de altă parte, Simona Halep va juca prima ei finală de dublu…

Vezi mai mult

Simona Halep, numărul 5 mondial, a învins-o sâmbătă cu 6-0, 3-6, 6-2 pe germanca Angelique Kerber (poziţia a doua WTA), în semifinala turneului WTA de la Montreal, Canada. Halep (24 ani) și-a asigurat un cec de 241.840 dolari și 585 puncte WTA, iar în finală o va întâlni pe învingătoarea dintre Kristina Kucova (Slovacia), venită din calificări, și pe Madison Keys (SUA), numărul zece mondial. Ea va urca pe locul al treilea în clasamentul WTA după acest succes și va juca pentru al doilea an consecutiv finala openului canadian (disputat alternativ, la Montreal și Toronto). Anul trecut a abandonat în fața elvețiencei…

Vezi mai mult

FC Botoșani a bătut CFR Cluj cu 3-1 (1-1) sâmbătă, pe teren propriu – Stadionul “Municipal” -, în etapa a doua a Ligii I de fotbal. Inițial, gazdele au fost conduse în urma golului marcat de croatul Antonio Jakolis (19) dar au egalat pe finalul primei reprize, prin lituanianul Deyvidas Matulevicius (40). La începutul reprizei secunde – minutul 48 -, FC Botoșani a preluat conducerea prin golul marcat din lovitură liberă de Istvan Fulop. În minutul 80, Nicolae Mușat a marcat dintr-o centrare din unghi. Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenți: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Cătălin…

Vezi mai mult

Turcia a eliberat sâmbătă peste 750 de militari din totalul celor reținuți după puciul eșuat: au depus mărturie iar judecătorul a decis, la recomandarea procurorilor, că prelungirea detenției nu este necesară, potrivit agenției de stat Anadolu, careprecizează că alți 231 de militari rămân în custodie. Armata turcă, a doua cea mai mare din NATO, a fost dur lovită după tentativa de puci de la 15-16 iulie. Circa 40% dintre generali și amirali au fost demiși. Totodată, au fost demiși aproape 1.700 de militari. Joi, 99 de colonei au fost promovați la rangul de general sau amiral. Curățarea armatei nu s-a încheiat și a venit…

Vezi mai mult

Răzbunarea lui Erdogan a măturat ca un taifun Armata, Justiția, Educația, Sănătatea – zeci de mii de militari, judecători, procurori, profesori, medici, ONG-iști etc. fiind arestați demiși sau suspendați – iar acum a venit rândul Federaţiei Turce de Fotbal să suporte represiunea. Mai mulţi oficiali ai Federaţiei de specialitate din această ţară, dar şi întreg staff-ul selecţionerului Fatih Terim şi toţi arbitrii sunt anchetaţi de poliţie. Anchetatorii vor stabili cu exactitate dacă au legătură cu Fetullahçı Terör Örgütü, organizaţia lui Fethullah Gulen, omul despre care autorităţile de la Ankara susţin că s-ar afla în spatele loviturii de stat eşuate, potrivit haberler.com. Surse din…

Vezi mai mult

La 9 luni de la catastrofa “Colectiv”, un grup mic de persoane  a participat, sâmbătă, la o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoți delegați de Arhiepiscopia Bucureștilor, în fața clubului în care s-a produs incendiul.  Printre cele mai puțin de 20 de persoane s-au aflat tineri răniți și rude ale celor decedați. În urma tragicului eveniment din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 64 de tineri, ultimul deces fiind înregistrat în 14 martie anul acesta.

Vezi mai mult

Din august până la sfârșitul lunii octombrie vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri, pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară. Între staţiile Luduş şi Iernut în perioada 1 august  – 29 octombrie 2016 trenul  IR 366/-1 Braşov – Biharkeresztes – Budapesta va circula din Braşov (pl. 07.58) ca tren IR 12366/-1 pe ruta Deda – Cluj Napoca – Episcopia Bihor (sos.18.00/pl.18.15) – Biharkeresztes. trenul R 4537 Târgu Mureş  – Iernut – Luduş – Războieni– Cluj Napoca va circula ca tren R 11549 pe ruta Târgu Mureş (pl. 11.36) – Iernut (sos.12.17) şi ca tren R 11551 pe ruta Luduş (pl.…

Vezi mai mult

În prima etapă a ediției 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank la rugby, CSM Știința Baia Mare a învins, sâmbătă, cu 35-10 (14-10) Politehnica Iași. Băimărenii au dominat jocul reușind 5 eseuri, toate transformate. Oaspeții au punctat dintr-un eseu, transformat, și o lovitură de pedeapsă. În etapa următoare, maramureșenii vor întâlni pe 5 august, pe teren propriu, campioana en-titre, Timișoara Saracens. Pe 6 august, ieșenii vor primi replica celor de la CSM Olimpia București. Prima etapă a SuperLigii CEC Bank la rugby, ediția 2016-2017, mai programează partidele Steaua – U Cluj (sâmbătă, de la ora 17.00) și CSM Olimpia București – Dinamo (duminică, de la…

Vezi mai mult