Autor: Mirela Egeea

Traficul rutier va fi restricţionat de sâmbătă la ora 10.00 până duminică la ora 6.00 şi luni toată ziua, în zona Palatului Parlamentului, din cauza evenimentelor artistice ce se desfășoară în Piaţa Constituţiei din București. Potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti, circulaţia se închideîn ambele sensuri pe bulevardul Unirii, între bulevardul. I. C. Brătianu şi Libertăţii, şi pe bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Naţiunile Unite. Restricţii vor fi şi luni, pentru demontarea scenei amplasate în Piaţa Constituţiei, traficul rutier fiind restricţionat pe două benzi de circulaţie ale bulevardului Libertăţii, până luni la orele 24.00 , pe sensul adiacent Pieţei Constituţiei, cu asigurarea…

Read More

Un incident a avut loc, vineri, la un punct de control al Casei Albe, când un bărbat cu un pistol s-a apropiat și a fost împușcat în abdomen de Secret Service. Poliția a blocat parcul din fața clădirii executivului american și reporterilor din sala de presă li s-a cerut să se adăpostească în subsol. Secret Service a anunțat pe Twitter că toată lumea sub protecția sa era în condiții de siguranță. Președintele Barack Obama se afla la o partidă de golf la baza aeriană Andrews (Maryland), la sud-est de capitală, când s-a produs incidentul. Dar vicepreședintele Joe Biden se afla la Casa…

Read More

Liderii sindicatelor din învățământ s-au întâlnit, vineri, la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloș, cu vicepremierul Vasile Dîncu, cu ministrul Educației, Adrian Curaj, și cu cel al Muncii, Dragoș Pîslaru, cerând majorări salariale sub amenințarea unui megaprotest în 1 iunie, când ar trebui aprobată în Guvern OUG privind salariile bugetarilor. Durerea cea mai mare a sindicaliștilor este pentru învățământul universitar, care nu primește nicio majorare salarială deși fusese pregătită dublarea acestora, de la 5.500 de lei/lună “undeva la 9.000 de lei”, potrivit Ecaterinei Andronescu, într-o emisiune televizată. Anton Hadăr, liderul Federației Sindicale din Învățământul Superior Alma Mater, a declarat la finalul…

Read More

Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost arestat preventiv, vineri, după un circ de zile mari la Curtea de Apel Constanța. Nicușor Constantinescu a fost adus cu salvarea la instanță, deoarece a refuzat din luna martie să se prezinte la audieri, deși se afla sub control judiciar, iar acum se internase în spital pentru pietre la rinichi. El a declarat la intrarea în sala de judecată că medicii i-au scos două pietre și urma să fie supus altor intervenții de acest fel. “Tocmai mă externam ca să vin aici”, a mințit baronul PSD. “Este un abuz în serviciu al procurorului…

Read More

Regele Mihai I a solicitat scutirea de taxe pentru domeniul regal de la Săvârşin, judeţul Arad, care se întinde pe 19,5 hectare și cuprinde, pe lângă castel, mai multe imobile, terenuri agricole și păduri. În cererea depusă primăriei, Mihai invocă drepturi în baza legii veteranilor. Cuantumul impozitelor către bugetul local ar fi de circa 35.000 de lei pe an. Măsura nu trebuie votată în Consiliul Local, pentru că, fiind prevedere legală, ea se aplică automat din data de 1 a lunii următoare după depunerea cererii, a declarat primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, pentru Mediafax. “Este într-adevăr o sumă substanţială care acoperea nişte…

Read More

Comisia Europeană (CE) a deblocat rambursările de 167 milioane de euro pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), pentru care termenul de plată a fost întrerupt în luna februarie 2016.  ”Ridicarea întreruperii plăţilor este o veste foarte bună. Vor intra imediat în ţară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă şi mai mare; şi vor mai urma veşti bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României. Mulţumesc colegilor din minister şi din Autoritatea de Audit, care au muncit pentru acest rezultat”, a anunțat ministrul…

Read More

Petru Daniel Pitcovici, comisar-șef de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – structură în subordinea Ministerului de Interne -, a fost reținut, vineri, de procurorii DIICOT, sub acuzația de sprijinire a unor traficanți de droguri care aduceau cocaină din Olanda. Update: Pitcovici a fost arestat preventiv Fost șef al Diviziei Operațiuni a DGA este deja trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru favorizarea infractorului în dosarul omului de afaceri Gabriel “Puiu” Popoviciu. Astăzi, DIICOT anunță că în perioada 11 – 19 mai, procurorii au efectuat o anchetă cu privire la activitatea mai multor persoane, care au acționat în mod coordonat în…

Read More

După cele 20 de percheziții efectuate, joi, la sediul clubului de fotbal CFR Cluj și la domiciliile mai multor suspecți de delapidare a societății cu 9,6 milioane de euro, procurorii DIICOT Cluj i-au audiat pe președintele clubului, Iuliu Mureșan, și pe fostul patron Arpad Paszkany iar vineri au continuat audierile. Printre cei care au dat cu subsemnatul se numără și Ștefan Gadola, fost acționar la CFR Cluj. Deocamdată, anchetatorii au început urmărirea penală in rem (pentru fapte, nu asupra persoanelor) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de…

Read More

Vlad Voiculescu este, de vineri, noul ministru al Sănătății, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire iar el a depus la Palatul Cotroceni jurământul de învestitură. La ceremonie au participat premierul Dacian Cioloș, miniștri ai Cabinetului său, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și consilieri prezidențiali. A lipsit președintele Senatului, călin Popescu tăriceanu. Funcția deministru al Sănătății a rămas vacantă în 9 mai, când Patriciu Achimaș-Cadariu a demisionat în urma scandalului infecțiilor intraspitalicești și a dezinfectanților diluați de firma Hexi Pharma.

Read More

Românii sunt invitați să folosească o aplicație online disponibilă la www.wwf.ro/danaturamaitare, pentru a compune o melodie cu sunete din natură și a o trimite, împreună cu un mesaj, către Ministrul Mediului și Comisia Europeană. În acest fel, cetățenii pot împiedica slăbirea fundamentului conservării naturii în UE, Directivele Natura 2000. În contextul vulnerabilității sau chiar al pierderii biodiversității din România și din Europa, WWF se așteaptă ca cetățeni de pretutindeni să răspundă acestei chemări și astfel mii de mesaje să ajungă la persoanele de decizie ce se vor pronunța decisiv cu privire la viitorul acestor Directive în lunile imediat următoare. Campania…

Read More