Autor: Mirela Egeea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea carantinării și izolării, în a doua zi de la adoptare în Senat și după ce niciun partid sau ONG de apărare a drepturilor omului nu a contestat-o la Curtea Constituțională a României (CCR). Legea a fost publicată, după câteva ore, în Monitorul Oficial și va intra în vigoare marți, 21 iulie. Potrivit articolului 8 al actului normativ, „izolarea se instituie, cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestui acord atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară – într-o unitate sanitară sau după caz…

Vezi mai mult

ANM a emis, sâmbătă, două alerte, Cod Portocaliu și Cod Galben, de ploi și și furtuni, pentru trei sferturi din țară. Cod Galben: în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Cod Portocaliu: în Oltenia, local…

Vezi mai mult

Începând de luni, 20 iulie, TNB-TV transmite live, sub sloganul: „Într-o lume prea agitată, artiștii aduc echilibrul”. Iată precizările Teatrului Național București: Pentru ca spectatorii noștri să nu simtă atât de mult distanța impusă de împrejurări, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București lansează în această lună o nouă provocare: TNB-TV! Aceasta este, din luna iulie, noua denumire a canalului de youtube al teatrului. Prima transmisie live a TNB-TV va începe luni, 20 iulie, la ora 17.00, cu doar câteva zile înainte de data premierei spectacolului “Jurnal de România. 1989”, regizat de Carmen Lidia Vidu la TNB. Spectacolul va fi prezentat în premieră, pe 24, 25 și…

Vezi mai mult

După o lungă perioadă în care spectatorii au putut urmări spectacolele Teatrului Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” doar în mediul online, acum au ocazia de a-și revedea actorii favoriți în cele două spectacole programate în aer liber, în curtea TVR: „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban și „Treapta a noua” de Tom Ziegler, regia Anca Maria Colțeanu. Iată precizările, în comunicatul transmis vineri redacției: Teatrul „Bulandra” deschide cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Teatru în TVR” cu binecunoscuta și apreciata producție „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban. Din distribuție fac parte actorii: Șerban…

Vezi mai mult

Teatrul Național din București anunță cu tristețe despărțirea de GEORGE PAUL AVRAM. Născut la data de 31 martie 1940 în Bucureşti, George Paul Avram absolvă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), în 1963, la clasa maestrului Ion Şahighian cu rolul Oedip Rege de Sofocle. După un scurt debut la Teatrul de Stat din Sibiu, în 1964, cu rolul Andrei din Passacaglia, în acelaşi an intră în trupa Teatrului Naţional din Bucureşti. Vreme de două decenii a jucat pe scenele acestui teatru roluri din dramaturgia românească și universală în peste 30 de spectacole, până în 1987 – anul plecării sale…

Vezi mai mult

Liderii UE se întâlnesc la Bruxelles, în zilele de 17-18 iulie, pentru a discuta planul de redresare în plină criză COVID-19 şi despre noul buget al UE pentru perioada 2020 – 2027, a cărui aprobare se află în întârziere. Va fi prima întâlnire față în față a președinților celor 27 de state UE în urma pandemiei, după mai multe reuniuni ale Consiliului European în sistem videoconferinţă. Pe 10 iulie, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus în cadrul discuţiilor bilaterale cu liderii UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM) şi pachetul de redresare. Michel a identificat şase elemente de bază ale unui…

Vezi mai mult

De luni, 20 iulie, începe strângerea semnăturilor pentru alegerile locale din 27 septembrie, iar campania electorală va debuta oficial pe 28 august, potrivit calendarului prezentat, vineri, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora. Potrivit AEP, de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de…

Vezi mai mult

Adina Florea de la Secția specială de anchetare a magistraților a înregistrat un nou eșec uriaș, după cel consemnat anul trecut cu Laura Codruța Kovesi, pe care o plasase sub control judiciar, pentru a nu se putea prezenta la audierile de la Parlamentul European, pentru ocuparea funcției de procuror-șef european (funcție obținută, totuși). De data aceasta, procurorul Mircea Negulescu, pe care Adina Florea l-a rețnut miercuri seară, nu a fost arestat preventiv, joi, așa cum a cerut aceasta, ci a fost plasat plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către un judecător de la Înalta Curte de Casație…

Vezi mai mult

După patru luni de stare de urgență și de alertă pe fondul pandemiei Covid-19, Avocatul Poporului, Renate Weber, îi cere ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să intervină în lipsa de pe piaţă a medicamentului Euthyrox, care nu se găsește însă de mai mult timp, iar persoanele cu afecţiuni la glanda tiroidă reclamă insistent acest lucru. Avocatul Poporului (AP) a emis, joi, o Recomandare adresată ministrului Tătaru: Ministrul Sănătăţii, în exercitarea atribuţiilor conferite de legislaţia în vigoare, să dispună măsurile necesare pentru prevenirea, identificarea rapidă şi soluţionarea crizelor de medicamente, respectiv pentru gestionarea eficientă a situaţiei medicamentelor deficitare. Avocatul Poporului recomandă ministrului…

Vezi mai mult

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat, joi, că va aloca aproape 118 milioane de euro în cadrul a 10 proiecte de infrastructură feroviară și rutieră din țara noastră, în cadrul celor aproximativ 2,2 miliarde de euro ce vor fi investiți în 140 de proiecte-cheie de transport din toate statele membre. În primul rând, va fi finanțată cu 48,4 milioane de euro modernizarea liniei de cale ferată Gara de Nord Bucureşti-Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Otopeni, investiție ce va încuraja mai mulţi cetăţeni să călătorească către aeroport cu trenul. Alte patru proiecte vor primi bani europeni pentru realizarea studiilor de fezabilitate…

Vezi mai mult