Reprezentanții Băncii Naționale a României anunță că la începutul acestui an a crescut numărul românilor cu datorii la bănci și IFN-uri, Instituții Financiare Nebancare.

Astfel, la sfârșitul lunii ianuarie se înregistrau peste 680.000 de români care aveau datorii mai mari de 30 de zile la bănci și IFN-uri.

Numărul datornicilor a crescut cu 3,27% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar trendul pare să fie nefavorabil celor care iau credite, în condițiile în care piața a fost bulversată de revoluția fiscală impusă de guvernul social-democrat.

Cei 680.000 de datornici aveau datorii totale de aproximativ 7,49 miliarde de lei, majoritatea la credite luate în lei, 3,1 miliarde, sau credite luate în euro, echivalentul a 3,03 miliarde lei.

Interesant este că a scăzut rata creditelor neperformante cu 0,33% față de începutul lui 2017 și cu 2,59% față de începutul lui 2016. Însă rata rămâne undeva la 7,31%, iar reprezentanții Băncii Naționale a României și-au propus ca aceasta să scadă la sub 6% până la sfârșitul acestui an.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version