Inspectorii antifraudă au aplicat în perioada 21 – 22 mai amenzi de aproape 1,9 milioane lei patronilor de restaurante, baruri, cafenele și cluburi iar 10 dintre ei s-au ales cu suspendarea activității – 6 pentru neutilizarea casei de marcat, informează ANAF.

antifrauda DGAF, ANAF, suspendare activitate

Principalul obiectiv al acțiunii de control la nivel național derulate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală a fost verificarea modului în care restaurantele, barurile, cafenelele și cluburi de noapte fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat.

La acțiune au participat 421 de inspectori antifraudă iar selecția contribuabililor pentru control a fost realizată în urma unor documentări și analize specifice, fiind vizați acei contribuabili care au un risc semnificativ de neconformare.

Au fost verificați 270 de contribuabili, au fost constatate abateri și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.897.808 de lei. S-au aplicat 347 de amenzi și s-au confiscat venituri ilicite și bunuri în valoare totală de 102.808 de lei.

Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității a 10 operatori economici, dintre care 6 pentru neutilizarea casei de marcat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version