Instituțiile de interes public, inclusiv unități bancare, de amenet și benzinării depistate cu sisteme electronice nefuncționale au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 318.800 de lei în primele șase luni ale acestui an, de polițiștii de la ordine publică.

Au fost controlate 8.554 de unități și instituții de interes public, iar pentru cele 158 de unități identificate în neregulă au fost aplicate 326 de amenzi, “dintre acestea 121 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților în cauză, iar 205 prestatorilor de servicii”, potrivit IGPR.

De asemenea, polițiștii au efectuat 1.820 de controale la unitățile bancare. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 42 de amenzi în valoare de 81.300 de lei – 26 fiind aplicate factorilor responsabili și 16  prestatorilor de servicii.

În urma controalelor efectuate la 1.238 de societăți care au ca obiect de activitate schimbul valutar, polițiștii au constatat că 96% au implementat cerințele minimale, în timp ce în 21 de cazuri sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcționale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecțiunilor.

Urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.000 de lei.

În perioada analizată, polițiștii au verificat și 844 de instituții de creditare din categoria organizațiilor, pentru deficiențele constatate fiind aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.200 de lei.

Polițiștii au controlat și 2.003 case de amanet/unități profilate pe activități cu bijuterii din metale prețioase, constatând că în 15 cazuri sistemele de alarmare la efracție ale obiectivelor nu erau funcționale. În acest context, au fost aplicate 88 de amenzi, în valoare de 100.500 de lei.

În cazul celor 2.183 de unități poștale verificate au fost identificate 278 de unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale. Astfel, polițiștii au aplicat 233 de sancțiuni contravenționale, dintre care 226 pentru unitățile poștale și 7 pentru prestatorul de servicii, cuantumul amenzilor fiind de 528.000 de lei.

Au fost efectuate controale și la 2.235 de stații de comercializare a carburanților, ca în care au fost identificate 50 de unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale.

Polițiștii au aplicat 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 261.300 de lei, dintre care 146 au fost aplicate unităților, iar 18 prestatorilor de servicii.

În urma controalelor efectuate la 1.698 de spații comerciale cu suprafețe mai mari de 500 mp au fost identificate 40 de unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale. În aceste cazuri au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 403.300 de lei, dintre care 152 au fost aplicate unităților, iar 93 prestatorilor de servicii.

Polițiștii au efectuat și 4.530 de controale la săli de jocuri de noroc, unde au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, dintre care 388 unităților și 58 prestatorilor, în valoare totală de 771.200 de lei.

Au mai fost verificate 31 de centre de procesare a numerarului, însă în cazul acestora nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, ci stabilite termene de remediere a deficiențelor constatate.

Polițiștii au verificat și securizarea a 59 de magazine de comercializare a armelor și munițiilor fiind identificată o singură unitate care nu a implementat aceste cerințe. În acest caz au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei.

Din verificarea a 1.022 de casierii ale furnizorilor de utilități au fost identificate 16 cazuri în care sistemele electronice nu erau funcționale și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 40.300 de lei.

În ceea ce privește cele 2.004 bancomate off-site verificate s-a constatat că în 14 cazuri sistemele electronice ale acestora nu erau funcționale motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 72.000 de lei.

În contextul controalelor desfășurate, polițiștii au verificat și media timpilor de reacție a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru aceste obiective. Astfel, polițiștii au controlat 515 societăți specializate, puncte de lucru și obiective ale acestora.

În cadrul acțiunilor, au fost identificate 38 de societăți ce au încheiat contracte cu tarife nesustenabile și 20 de societăți ce au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore).

De asemenea, s-a constatat că 59 de societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 201.700 de lei.

Au mai fost verificate 318 societăți licențiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, constatându-se că nouă societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate sancțiuni de 32.000 de lei.

Activitățile de control au vizat și modul de organizare și funcționare a 70 de dispecerate de monitorizare și intervenție cazuri în care au fost aplicate sancțiuni în valoare de 58.300 de lei.

În domeniul prestării serviciilor de pază a transportului de valori monetare, au fost controlați 217 prestatori și 171 de transportatori în sistem intern. S-a constatat că 84 de societăți nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 105 sancțiuni, în valoare de 261.100 de lei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version