Conducerea ANAF anunţă că în perioada următoare vor fi investigate cifrele de afaceri ale 200 de companii care se ocupă cu comercializarea de maşini second-hand şi care sunt considerate cu profil mare de risc.

sursa foto: jurnalmm.ro
sursa foto: jurnalmm.ro

Cele 200 de companii sunt bănuite că au prejudiciat bugetul cu peste 200 de milioane de lei în special prin declararea TVA doar la profitul adăugat.

Conform celor de la ANAF, “anul trecut au fost înmatriculate în România 250.000 de autoturisme second hand achiziţionate din alte state ale Uniunii Europene. Pe piaţa autohtonă de profil au activat 484 de companii cu obiect de activitate achiziţii intracomunitare de maşini second hand în intervalul 2014-2015. Inspectorii antifraudă au selectat şi au demarat verificările la 200 de companii cu profil mare de risc, care au avut achiziţii de 1 miliard de lei între anii 2014 şi 2015, potrivit Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF). Cele 200 de companii au declarat şi plătit TVA de 2,1 milioane lei, ceea ce implică o pierdere la bugetul de stat de peste 200 milioane lei. Cea mai des întâlnită metodă de prejudiciere a bugetului de stat în domeniul comerţului cu autoturisme rulate importate o reprezintă aplicarea TVA la marjă. Astfel, maşina este achiziţionată de o firmă din România de la o companie din Uniunea Europeană în regim de scutire de TVA şi revândută apoi către o persoană fizică din România, aplicând TVA doar la profitul declarat, adică la marjă, nu la toată suma, cum prevede legea”.

Pentru a explica scenariul, cei de la ANAF au dat ca exemplu un caz în care una dintre firme a cumpărat o maşină de teren din Germania cu 32.000 de euro, a recunoscut un profit de numai 50 de euro şi a ajuns să plătească astfel TVA la stat în valoare de numai 10 euro.

În plus, cei de la ANAF susţin că cei mai mulţi dintre comercianţii de maşini second-hand mai păcălesc bugetul şi graţie schemelor numite “missing trader”, în care compania nu declară nici achiziţia, nici vânzarea, şi “cross invoicing”, care presupune utilizarea lanţului de tranzacţionare cu firme fantomă pentru diminuarea obligaţiilor de plată.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version