ANAF încearcă să recupere o parte din prejudiciul adus de Elena Udrea în dosarul Gala Bute, astfel că scoate la licitație mai multe bunuri care îi aparțin fostului ministru al Turismului în Guvernul Boc.

Este vorba despre două autoturisme vechi de peste 10 ani și mai multe terenuri aflate lângă Lacul Străulești. 

Deşi maşinile sunt destul de vechi, un Mercedes de 17 ani şi un Fiat 500 de acum 10 ani, Fiscul vrea aproape 7.700 de euro pentru prima, respectiv 7.000 de euro pentru a doua.

Pe cele şase terenuri se încearcă obţinerea a cel puţin 793.447 de euro, cu TVA inclus, potrivit datelor ANAF.

Fostul ministru execută în prezent o pedeapsă de 6 de închisoare, în urma condamnării în dosarul Gala Bute.

Procedura celor de la ANAF prevede ca preţul de pornire al bunurilor care nu se vând la prima licitaţie să fie redus la a doua cu 25%, iar la a o a treia încercare cu încă 25% din preţul iniţial. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version