Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, vine în vizită oficială în România /

Breaking News:

Angajații doresc săptămâna de lucru de 4 zile, dar 6 din 10 companii sunt reticente (BestJobs)

Angajații din România doresc să lucreze 4 zile pe săptămână, în loc de 5, însă 6 din 10 companii sunt reticente la acest format, în ciuda succesului experimentat în afară, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs.

Cel mai mare experiment internațional cu 4 zile lucrate în loc de 5 s-a încheiat, de curând, și a avut rezultate pozitive. În Marea Britanie, 92% dintre companiile care au testat această formulă de lucru, fără a crește numărul de ore din programul zilnic, au de gând să continue. Mai mult, 30% dintre angajatori îl vor adopta definitiv.

În România, după anii dificili în care pe piața muncii au predominat tendințele legate de demisionare sau reducerea efortului la job, această nouă măsură ar fi binevenită pentru a spori retenția angajaților. Mai mult, prevederile din Codul Muncii permit redistribuirea activității pe durata a 4 zile lucrătoare, în loc de 5, cum este în prezent, deci decizia rămâne la angajatori dacă sunt dispuși să reducă numărul de zile lucrate. 

Deși 80% dintre angajați își doresc să lucreze doar patru zile pe săptămână, chiar și în formula cu 10 ore pe zi, potrivit sondajului BestJobs, 40% dintre angajatori se tem că acest program ar influența negativ capacitatea oamenilor de a se concentra și implicit productivitatea. Aproape 35% sunt preocupați de faptul că, pe termen lung, angajații ar ajunge la extenuare din cauza volumului zilnic de muncă crescut, deși rezultatele experimentului internațional arată contrariul. 

În ziua liberă, respondenții spun că ar face mai multe activități în familie (59%), s-ar ocupa de sarcinile administrative de care nu se pot ocupa în timpului programului de lucru (44%), ar dedica mai mult timp pasiunilor și hobby-urilor (40%) sau ar alege să se odihnească (39%). Cu alte cuvinte, ziua liberă ar contribui la un stil de viață mai echilibrat.  

Ana Vișian

„Așa cum munca remote era privită ca excepție înainte de pandemie, așa pare să fie și săptămâna scurtă de lucru acum. Nu e de mirare că o astfel de tendință este atât de bine primită în rândul angajaților, mai ales după impactul asupra bunăstării psihice al ultimilor ani. Angajații vor mai mult timp liber, pentru a se deconecta de presiunea de la job, pentru a dedica familiei și celor dragi, pentru a investi în activități cu impact în sănătatea fizică și psihică, după cum ei declară în cadrul sondajului. Angajatorii ar trebui să fie deschiși la o astfel de măsură, pentru că va ajunge să fie cel puțin la fel de apreciată cum este în prezent flexibilitatea și va contribui la atragerea și retenția angajaților valoroși. În plus, se pot găsi formule de distribuire a activității care să asigure prezența unei părți dintre angajați la birou în fiecare zi lucrătoare, astfel încât să se plieze pe programul clienților”, spune Ana Vișian, marketing manager BestJobs. 

Reducerea săptămânii de lucru ar avea un efect pozitiv și asupra modului de lucru. În prezent, rezultatele sondajului BestJobs arată că 4 din 10 angajați lucrează în sistem hibrid, în timp ce 29% își desfășoară activitatea în totalitate remote și 28% doar de la birou. Sistemul hibrid este implementat diferit de la o companie la alta, astfel că cei mai mulți (37%) lucrează o singură zi de la birou și 4 de acasă. Alți 28% merg la sediu 2 zile pe săptămână, 20% fac această navetă pentru 3 zile pe săptămână și 14% lucrează o singură zi de acasă. 

Sondajul a fost realizat, în luna februarie, cu 2.223 de utilizatori de internet respondenți din rândul angajaților și 254 respondenți reprezentând companiile. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv