Fostul preşedinte Traian Băsescu îl acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că se ocupă de negocierile cu companiile petroliere Exxon şi OMV în legătură cu exploatarea gazelor în Marea Neagră – lucru care “nu s-a mai văzut nicăieri în lume”.

Întrebat de ce Liviu Dragnea a făcut paşi în spate în adoptarea de către Parlament a Legii offshore şi dacă l-a forţat cineva să aibă această acţiune, Băsescu a răspuns: “Putem presupune orice. El a lăsat să se vadă că este jupânul acestei legi, însă această lege nu trebuie să plece de la premisa ce fac cu redevenţele, ci ce fac cu gazele.”

Băsescu a criticat şi Guvernul, pentru că nu a venit cu o strategie prin care România să poată valorifica gazele din Marea Neagră.

“Aş fi vrut să aud la Guvern un program cu prioritate a gazelor fie onshore, fie offshore în economia românească. Trebuie să am o strategie pentru o reluare a industrializării gazelor din România. Cel mai important lucru este ce facem cu această avuţie naţională. O exportăm şi suntem o simplă ţeavă prin care trece această materie primă sau o valorificăm noi. Dacă aş fi guvern aş spune «vreau să valorific această avuţie naţională». Aş demara un nprogram de extindere a aprovizionării populaţiei cu gaze. Am petrochimia oprită. S-au oprit combinatele noastre. Am termocentrale care merg pe păcură. Trebuie făcută conversia şi trecute pe gaze, ceea ce e relativ ieftin comparativ cu avantaje. Am transportul public. De ce nu trec pe gaze comprimate lichefiate autobuzele”, a explicat senatorul PMP.

Băsescu a vorbit şi despre proiectul Brua, discutat în cadrul Summitului Celor Trei Mări care a fost organizat în această lună de preşedintele Klaus Iohannis, precizând că Uniunea Europeană deja finanţează dezvoltarea gazoductului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria.

“Şi cu exportul acesta e mare cântec pentru că, spre exemplu, marele proiect Brua, care am auzit acum de la Conferinţa celor 3 mări că va fi susţinut financiar de Uniunea Europeană. Acest proiect e finanţat de UE de 2 ani. Sunt 170 milioane de euro grant de la UE”, a spus Traian Băsescu.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version