Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a majorat, miercuri, la 6,25% pe an rata dobânzii de politică monetară, după ce o mărioe pe 5 august la 5,50% față de 4,75% anterior.

Dobânda-cheie, majorată masiv de șefii BNR – Isărescu, Florin Georgescu, Leonardo Badea, Eugen Nicolăescu, Rușanu, Popa

La începutul acestui an, dobânda-cheie era de doar 2% pe an.

Tot miercuri, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25% pe an, de la 6,50% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25%, de la 4,50% pe an.

Reprezentanţii CA al BNR au mai decis păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Potrivit BNR, deciziile CA „urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ą1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile”.

„În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu”, precizează BNR.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version