Banca Naţională a României (BNR) a decis, vineri, reducerea de la 1,5% la 1,25% a dobânzii de politică monetară, începând din 18 ianuarie.

foto Jean Mihai Pîlșu

Prim-ministrul Florin Cîţu a ținut să felicite instituția condusă de Mugur Isărescu.

„Veşti foarte bune pentru toată economia – dobânda de politică monetară a scăzut. Felicit BNR pentru decizia de a reduce dobânda de politică monetară de la 1,5% la 1,25%. Prin această decizie, Banca centrală confirmă scăderea inflaţiei pe termen mediu şi lung. În acelaşi timp, această decizie reprezintă dovada că politica fiscală în România nu mai este un factor destabilizator în economie”, a scris premierul pe Facebook.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a  mai hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit, de la 1,00% la 0,75% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard), de la 2,00% la 1,75% pe an.

Totodată, BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version