Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Inspecția Judiciară o verifică pe judecătoarea care l-a citat în sală pe studentul omorât cu mașina de Vlad Pascu drogat, la 2 Mai / 

Breaking News:

Buget la AFM pentru programe noi: „Rabla Local”, „Microbuze Electrice” pentru elevi, proiecte cu ONG-uri

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat joi, după adoptarea de către Guvern a bugetelor Fondului pentru Mediu și a AFM, că va lansa, în această lună, noul program Rabla Local.

Bugetul pentru acest program este de 240 de milioane de lei, iar pentru cele două programe Rabla (Clasic și Plus) este de 1,5 miliarde de lei, suplimentat față de cel de anul trecut.

„Rabla Local este un program nou, finanţat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră. Acest program va fi derulat şi implementat în colaborare cu Unităţile Administrativ-Teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program. După ce se finalizează lista acestor Unităţi Administrativ-Teritoriale şi se semnează electronic contractele de finanţare, deschidem aplicaţia pentru cetăţeni. Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 de lei se vor plăti din bugetul AFM, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local. Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 de lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani”, a spus Tanczos.

Totodată, „venim cu încă un program nou – Programul Microbuze Electrice, care se adresează unităţilor de învăţământ”. „entru simplificarea programului, deschidem apelul de proiecte pentru Consiliile Judeţene, care vor centraliza cererile din partea unităţilor de învăţământ, astfel încât AFM să poată să gestioneze mai eficient acest program şi să gestioneze un număr mai mic de contracte şi să existe şi o etapă de descentralizare a acestui program către administraţia judeţeană”, a spus ministrul.

50 de milioane de lei pentru piste de biciclete

În 2023 va continua și programul pentru piste de biciclete, cu un buget de 50 de milioane de lei, şi totodată va primi finanţare de 100 de milioane de lei iniţiativa „Săptămână Verde în şcoli”, ce va fi derulată împreună cu Ministerul Educaţiei.

În ceea ce priveşte eficienţa energetică a clădirilor publice, Barna Tanczos a menţionat o continuare a unui astfel de program în 2023, iar bugetul alocat se ridică la 451 milioane de lei. “Continuă programul de anul trecut, practic, şi finalizăm contracte de contractele deja încheiate în anii 2021-2022″, a afirmat şeful de la Mediu.

„Mergem mai departe şi cu Programul „Rabla pentru electrocasnice”, cu un buget de 75 de milioane de lei. Avem o iniţiativă nouă care vizează colaborarea ONG-urilor cu autorităţile publice locale în programe de conştientizare şi de implementare de programe de proiecte de mediu – buget de 150 de milioane de lei“, a subliniat Tanczos.

Totodată, ministrul a făcut referire la alte două noi programe ce vor fi derulate anul acesta cu finanţare provenită din taxa de mediu:

„Venim, din taxa de mediu, cu două programe noi care se adresează Unităţilor Administrativ-Teritoriale, primăriilor. Un program pe sortare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor. Este un program complementar la programele finanţare din fonduri europene. Este nevoie de o deviere mai mare de la groapă a deşeurilor şi în acest sens multe SMID-uri şi sisteme de management al deşeurilor judeţene au nevoie de o finanţare specifică pentru această activitate complementară. De asemenea, vom finanţa cu un milion de lei programe de Apă-Canal, complementar la PNRR şi la fondurile europene. Vom veni cu un buget de 70 de milioane de lei pentru finanţarea sistemelor de gestionare a conflictelor om-carnivore mari, în special în cazul ursului. Este nevoie de sisteme care vin în sprijinul fermierilor, care ajută la delimitarea zonelor care sunt pentru păşunat de cele care sunt frecventate de animalele sălbatice, mai ales de ursul brun. Aici, cu 70 de milioane vom putea finanţa proiecte depuse de persoane fizice, persoane fizice autorizate, societăţi comerciale din agricultură, Unităţi Administrativ-Teritoriale sau entităţi ale statului român care gestionează terenuri unde trebuie redus conflictul, om-carnivore mari”. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv