Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

CE amenință cu CJUE România: Nu a transpus Directiva privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar

Comisia Europeană (CE) dă termen două luni Cehiei și României să transpună integral dispozițiile Directivei privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar (Directiva (UE) 2019/633), în caz contrar, urmând a le acționa în instanță la CJUE.


Conform unui comunicat de presă, directiva asigură protecția tuturor fermierilor, precum și a furnizorilor mici și mijlocii, împotriva a 16 practici comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Ea trebuia să fie transpusă până la 1 mai 2021.

Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 12 state membre în iulie 2021 și nu a primit încă o notificare de transpunere completă din partea Cehiei și a României.

Prin urmare, spune comunicatul, Comisia a decis să trimită un aviz motivat acestor state membre, acordându-le un termen de două luni pentru a remedia situația.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită respectivele state membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv