Impozitele şi taxele locale pentru contribuabilii din Bucureşti au fost majorate de CGMB, în ședința de marți, cu rata inflaţiei pe anul trecut, respectiv 4,6%, pentru anul 2020.

Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de contribuabilii persoane fizice, a rămas valabilă, în cuantum de 10%.

Astfel, pentru clădirile in beton armat sau cărămidă arsă, dotate cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, valoarea impozabilă creşte la 1.060 lei/mp.

Terenurile intravilane, înregistrate în registrul agricol la categoria folosinţă terenuri cu construcţii, valoarea impozitelor devine: 10.970 lei/hectar în zona A, 9.110 lei/hectar în zona B, 6.886 lei/hectar în zona C, 4.712 lei/hectar în zona D.

Pentru autoturismele înmatriculate cu capacitate cilindrică între 1.601 – 2.000 centimetri cubi inclusiv, impozitul va fi 19 lei/200 cmc. Pentru cele între 2.001 – 2.600 cmc inclusiv, impozitul va creşte la 76 lei/200 cmc, pentru cele între 2.601 – 3.000 cmc impozitul ajunge 153 lei/200 cmc, iar pentru cele de peste 3.001 cmc, impozitul devine 308 lei/200 cmc.

Pentru autobuze, autocare, microbuze, impozitul va fi 25 lei/200 cmc.

Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate creşte la 14 lei, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu va fi 12 lei pentru fiecare racord, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare – 18 lei, taxa pentru eliberarea atestatului de producător – 73 lei.

Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei pentru restaurante şi baruri va fi 3.179 lei pentru 500 mp inclusiv şi de 4.238 lei pentru suprafeţe mai mari.

Taxa pentru filmare statică în Centrul istoric devine 2.337 lei/zi/locaţie pentru filme de scurt sau lungmetraj, seriale de televiziune şi 2.892 lei/zi/locaţie pentru videoclipuri şi spoturi cu caracter publicitar.

Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru desfăşurarea unor evenimente devine 2.003 lei/zi pentru suprafeţe de până la 1.000 metri pătraţi inclusiv; 3.894 lei/zi pentru suprafeţe cuprinse între 1.000 – 5.000 metri pătraţi inclusiv; 7.789 lei/zi pentru suprafeţe de peste 5.000 metri pătraţi.

Pentru închirierea Pieţei Constituţiei, taxa ajunge 143.302 lei/eveniment, pentru Piaţa Victoriei – 95.186 lei/eveniment, iar pentru Piaţa Enescu, Piaţa Universităţii şi Piaţa Alba Iulia – 71.128 lei/eveniment. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version