În prima jumătate a acestui an, au intrat în insolvență 3.580 companii, aproximativ la același nivel față de semestrul întâi (S1) al anului trecut (3.033 ). Dintre acestea, 32 companii de impact din România au intrat în incapacitate de plată în S1 2022, având o valoare cumulată a activelor imobilizate de 965 mil. lei, față de 11 companii în aceeași perioadă a anului trecut, ce aveau o valoare a activelor imobilizate de 671 mil. lei, arată o analiză CITR.

Precizările CITR:

De peste 10 ani, CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare, studiază companiile de impact în economie, cele cu active de peste 1 mil. EUR. În primul semestru al 2022, numărul companiilor de impact aflate în insolvență aproape s-a triplat față de aceeași perioadă a anului anterior, în condițiile în care semestrul I al 2021 a fost atipic, fără presiuni semnificative asupra afacerilor, datorită măsurilor de sprijin implementate în contextul pandemiei. Multe dintre datoriile scadente la acea perioadă au fost amânate, determinând o acumulare suplimentară de datorii. 

Studiile CITR efectuate pe portofoliul propriu de-a lungul anilor arată că 57% dintre companii au amânat cel puțin 3 ani intrarea în insolvență, acest lucru având consecințe negative, cum ar fi scăderea cu peste 50% a cifrei de afaceri și creșterea cu peste 30% a datoriilor. În lipsa unei culturi a prevenției în business, mulți dintre antreprenorii care și-au declarat insolvența au fost împinși de probleme care au dus la imposibilitatea de continuare a afacerii în condiții normale.

Putem observa două evoluții semnificative a insolvențelor în 2022: creșterea numărului de companii care își declară insolvența din domeniul construcțiilor și din domeniul industriei prelucrătoare. În luna mai, un număr de 551 companii din construcții au intrat în insolvență (în creștere cu 34,72%), iar  din industria prelucrătoare – 339 companii (în creștere cu 6,94%).

Sectorul construcțiilor este afectat semnificativ de creșterea prețului materialelor de construcții și a carburantului, de creșterea dobânzilor și de lipsa forței de muncă. Industria prelucrătoare este afectată pe fondul creșterii galopante a prețurilor energiei și carburanților, de îngreunarea lanțurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor și de creșterea costurilor de finanțare.

Paul Dieter Cîrlănaru

Numărul companiilor care intră în procedură de insolvență nu s-a schimbat fundamental în ultimii ani, iar numărul companiilor de impact care au intrat în insolvență reprezintă un procent nesemnificativ față de cele care noi, ca experți, considerăm că ar avea nevoie de ajutor. Conform studiului CITR de la finalul anului trecut, în România au fost identificate 6.654 companii de impact, cu active de peste 1 mil EUR, aflate în stare de insolvență iminentă. Dintre acestea, doar 32 au intrat în procedură de insolvență în anul 2022, iar asta ne arată în continuare că nu ne îndreptăm către o însănătoșire a mediului economic. Din fericire, acum avem legislație nouă care vine în sprijinul întregului mediu de business și care aduce instrumente de restructurare și prevenție timpurie și încurajăm antreprenorii să apeleze la aceste soluții. CITR se implică activ în procesul de dezvoltare a unei culturi a prevenției în mediul de business”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

La nivelul Uniunii Europene studiile arată că, în general, companiile amână cu 3-4 ani recunoașterea problemelor și a stării de insolvență, iar majoritatea cazurilor, insolvența nu mai poate fi evitată.

Despre CITR

CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești.

Printre companiile de impact din România restructurate sau care se află în proces de restructurare de CITR se numără ROMAERO, CFR Irlu, Cemacon, Flanco, Diverta, Selina (construcții), Galli Galo sau Oncos (avicole) și Tektron Brașov (energie).

CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea calitativă, la consolidarea mediului economic național și la crearea unui viitor prosper pentru România.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version