Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, consideră că estimarea Comisiei Europene, de scădere economică a României cu 6% în 2020, este prea pesimistă, și a îndemnat să ne uităm la previziunile mult mai sumbre pentru alte state UE.


„Comisia a păstrat pentru România aceeaşi prognoză din primăvară. Da, este -6%, dar este aceeaşi cifră, nu a înrăutăţit-o. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în restul Europei, vedem că în mai toate ţările aceste cifre au fost înrăutăţite. Şi cifrele arată diferit de estimarea din primăvară cu aproape un punct procentual sau poate chiar mai mult. Deja vorbim acum de o înrăutăţire cam în toată Europa, în afară de câteva ţări. În acelaşi timp, dacă mă uit la vecinii noştri, România are o estimare de -6, dar Ungaria de -7% şi aşa mai departe. Trebuie să ne uităm la această estimare în contextul în care trăim în Uniunea Europeană. Rămân la opinia că este o estimare prea pesimistă, dacă ne uităm la ce se întâmplă în România astăzi. Şi ieri am avut, pe lângă confirmarea de la INS a creşterii economice în primul trimestru cu 2,7%, am avut o revizuire în sus, şi asta a fost foarte important, a contribuţiei investiţiilor la creşterea economică din primul trimestru, de la 0,9 la 2 puncte procentuale”, a spus Florin Cîţu, la videoconferinţa Profit Financial Forum “Finanţăm repornirea economiei”.

El a mai spus că „se observă o dinamică interesantă, respectiv o reducere a stocurilor, ceea ce relevă faptul că economia nu a crescut pe bază de stocuri, ci prin investiţii, iar stocurile care erau deja făcute au fost folosite”.

„Pentru mine, mă aştept la o îmbunătăţire a estimării Comisiei pentru anul acesta, dar nu aceasta este de fapt foarte important, cât o să fie. Ştim foarte bine că anul acesta nu o să mai avem o creştere economică de 4,1%, pe care am estimat-o. De aici pornim. Acum, ce facem noi şi ce am încercat să facem – şi eu zic că am reuşit – a fost să eliminăm acele scenarii negative sau impactul negativ asupra economiei să-l atenuăm. Ştiţi foarte bine, la început şi eu eram pesimist când am văzut ce se întâmplă, că trebuie să îţi închizi toată economia o lună – două şi estimările pe care le aveam şi eu în cap erau dure, mergeam pe scenarii foarte dure. Dar economia a reacţionat foarte bine la măsurile pe care le-am luat”, a adăugat ministrul Finanţelor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version