Premierul Florin Cîţu ignoră importurile uriașe, care cresc lună de lună în România, și se laudă cu exporturile au crescut cu 3,9% în perioada ianuarie-martie, potrivit  datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, exporturile au crescut cu 3,9%, în perioada 1 ianuarie – 31 martie.

Concret, exporturile FOB au însumat 17,719 miliarde de euro, iar importurile CIF, 23,046 miliarde de euro. Exporturile au crescut cu 3,9%, iar importurile s-au majorat cu 7,1%, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020.

Iată mesajul postat de Cîţu, luni, pe pagina de Facebook a Guvernului:

„Am luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic şi se vede. România devine competitivă pe piaţa internaţională. INS: ‘În perioada 1.I – 31.III 2021, exporturile au crescut cu 3,9%’. ‘Faţă de luna martie 2020, exporturile din luna martie 2021 au crescut cu 20,1%'”.

În luna martie, exporturile FOB au însumat 6,526 miliarde de euro, iar importurile CIF 8,782 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,256 miliarde de euro. Faţă de luna martie 2020, exporturile din luna martie au crescut cu 20,1%, iar importurile cu 20,6%, relevă datele publicate luni de INS. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version