În ianuarie erau înregistrați în România 4.759.711 de pensionari, cu 7.713 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.244 de lei, informează luni Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.815.430 de persoane, dintre care 2.192.505 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.501 de lei.

Dintre aceştia, 644.740 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 639 de lei.

Pensie anticipată au primit, în ianuarie 2024, un număr de 5.351 persoane (3.166 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 89.295 de persoane (2.301 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 395.302 de persoane (pensie medie de 967 lei), dintre care 45.022 de persoane pentru gradul I de invaliditate (833 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat pentru 454.205 persoane (1.173 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 128 de pensionari (540 de lei, în medie). 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version