Ecommerce Europe a dat publicităţii, zilele trecute, un raport despre evoluţia comerţului online din Uniunea Europeană.

Interesant este că, conform cifrelor date publicităţii, România este campioana absolută a Uniunii Europe în materie de creştere a comerţului online pe 2016.

Anul trecut, comerţul electronic de la noi a depăşit bariera a două miliarde de euro, oprindu-se la aproape 2,05 miliarde de euro, cu 38% mai mult decât cifra înregistrată în 2015.

Creşterea înregistrată este de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene, care s-a conturat undeva la 15%. Asta nu înseamnă însă că nu am avut adversari pe măsură.

În Slovacia şi Estonia comerţul online a crescut cu 35%, în Ucraina a crescut cu 31%, iar în Polonia şi Bulgaria a crescut cu peste 25%.

La nivelul Uniunii Europene, anul trecut s-au făcut tranzacţii online în valoare de peste 530 de miliarde de euro. Specialiştii anunţă însă că din 2018 creşterea va deveni tot mai mică.

Astfel, pentru 2017 se estimează o creştere a comerţului online de numai 14% pentru Uniunea Europeană şi de puţin peste 30% în România.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version