Premierul Viorica Dăncilă va face luni o vizită în judeţul Bacău alături de comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, iar pentru după-amiază au convocat o conferință de presă, pe tema absorbției fondurilor europene.

Întrevederea este programată la ora 16.00, la Bacău, apoi Dăncilă şi Creţu vor vizita împreună mai multe obiective de investiţii, iar la ora 17.00 vor susţine conferinţa de presă comună.

Întâlnirea are loc în contextul în care Corina Creţu a trimis Executivului o scrisoare în care se declară ”extrem de îngrijorată” de planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România.

Asaltată de jurnaliști, Dăncilă a declarat miercuri, la Parlament, că “acea scrisoare este o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut”.

“Voi avea o întâlnire cu Corina Creţu pe 21 (mai – n.r.), la Bacău. Am vorbit deja cu ministrul Transporturilor pentru a vedea cum putem accelera procesul de absorbţie a fondurilor”, a adăugat premierul.

Liviu Dragnea, care se afla lângă Dăncilă, i-a sărit în ajutor, spunând că, “dincolo de zgura comunicaţională venită din anumite părţi, oamenii încep să simtă în mod real lucrurile bune”. “Din ianuarie 2017 până acum se întâmplă şi lucruri bune.

Numai că joi, președintele Klauss Iohannis a atacat dur slaba performanță a Guvernului la acest capitol.

“În ultimele zile au apărut câteva discuţii foarte serioase şi foarte îngrijorătoare despre fondurile europene şi în contextul în care ne pregătim pentru a negocia următorul exerciţiu financiar este natural să începem cu o analiză a perioadei în care ne aflăm acum şi aici lucrurile nu stau bine.

Avem nerealizări majore la capitolul fonduri europene şi voi face zilele următoare o declaraţie pe această temă fiindcă altfel se pare că doar se scriu scrisori şi nu se rezolvă problema. Eu îmi doresc că România să atragă fonduri europene fiindcă acestea sunt necesare pentru dezvoltarea noastră”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version