Ionuț Mișa, demis din funcția de ministru al Finanțelor, a dat publicității execuția bugetară – bugetul general consolidat – pentru anul 2017, cu o zi întârziere!
Din datele prezentate de ministrul Ionuț Mișa și de secretarul de stat Elena-Oana Iacob – Iacob este mama Declarație 600 – rezultă că poporul român a fost jupuit de guvernele Grindeanu și Tudose pentru NIMIC.
Exemplu negativ: Compania de autostrăzi – CNAIR – a avut un buget de peste 1,6 miliarde de euro și a construit ZERO kilometri de autoband!
Ministrul Ionuț Mișa și ministreasa Elena-Oana Iacob
Incapabili să administreze o creștere economică de peste 7%, miniștrii lui Liviu Dragnea se laudă acum cu un deficit mai mic decât cel programat: 2,88 din PIB pe 2017, față de 2,96 în anul anterior!

Tandemul “finanțist” Mișa & Iacob ne spune că veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 251,8 miliarde lei, reprezentând 29,9% din PIB.

Practic, poporul român a plătit taxe și impozite în valoare de peste 56 de miliarde de euro.

De ce am plătit 56 de miliarde de euro? Pentru ca bugetarii – ca, de altfel, toți miniștrii, parlamentarii sau cei din fruntea instituțiilor de forță – să se bucure de onoruri, de bani și de titluri pe viață: domnul ministru Mișa, doamna ministru Elena-Oana Iacob, domnul prim-miniștrii Grindeanu și Tudose, domnul senator Tăriceanu etc.

Și avem un simplu argument pentru cele spuse mai sus: dacă facem o comparație cu 2016, cheltuielile bugetului au fost de 276,1 miliarde lei, adică au crescut cu 14%. Cu 14% mai mult, iar viața românilor a fost mai proastă în 2017 decât în 2016! O spune coșul zilnic!

Iată execuția bugetară păstorită de “ciobanii” financiari Ionuț Mișa și Elena-Oana Iacob:

Download (PDF, 49KB)

Citiți și: Teodorovici, despre deja celebra Declarație 600: ” Nu renunțăm la ea. O să fie o prelungire de termen”

Miza financiară a Guvernelor Grindeanu și Tudose

Vreți să știți dacă am fost buni platnici? Da, am fost! ANAF a colectat 100,3% din programul pe 2017 pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj,  bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Am plătit mai mult față de anul trecut la contribuțiile sociale (cu 10,4 mld. lei, respectiv cu 17,0%), la impozitul pe salarii și venit (cu 2,4 mld. lei, respectiv cu 8,6%) și la veniturile nefiscale, care au fost cu 3,8 mld. lei peste cele din 2016 (+21,1%).

La TVA – raiul evazioniștilor arondați la stat – s-a înregistrat o creștere la colectare cu 3,6%  deși cota de TVA a fost redusă la 19%.

Cum a fost posibil așa ceva? Au muncit mai responsabil inspectorii ANAF pentru colectarea TVA?

NU, nici pomeneală!

Creșterea s-a dotorat necorelării țintei de colectare cu creșterea economică de 7% și a reducerii investițiilor de stat: bani mai puțini la infrastructură înseamnă bani mai puțin de furat – de unde și creșterea economică bazată pe consum!

Dar NU uitați: cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 276,1 miliarde lei, au crescut cu 14% față de anul 2016. Cine a beneficiat de această creștere? Citiți mai jos!

Trei golani politici: Tăriceanu, Dragnea și Tudose
Toată lumea vrea la STAT!

“Cheltuielile de personal au crescut cu 22,0% fata de anul precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016:

  • respectiv aplicarea, incepand cu luna august 2016, a prevederilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016;
  • prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative;
  • precum si de cresterile salariale acordate in 2017;
  • respectiv cresterea cu 15 % a salariilor din sanatate si din educatie de la 1 ianuarie 2017;
  • a personalului platit din fonduri publice din institutiile si autoritatile publice ale administratiei publice locale care  beneficiaza de  majorarea cu 20% incepand cu 1 februarie 2017;
  • majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017;
  • majorarea cu 30% a salariilor personalului din bibliotecile nationale si muzee nationale incepand cu iunie 2017;
  • majorarea cu 15% a soldelor de functie ale personalului militar incepand cu iunie 2017;
  • majorarea cu 10% a salariilor de functie ale politistilor incepand cu 1 octombrie 2017;
  • precum si aplicarea incepand cu 1 iulie 2017 a prevederilor din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice”, arată HotNews.

Prăpăd bugetar
Cheltuielile pentru investiții au fost de 26,7 miliarde lei, respectiv 3,2% din PIB!
Apropo! Am luat de la Uniunea Europeană 17,1 miliarde lei – adică 3,8 miliarde de euro. SENZAȚIONAL!
author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version