Cheltuielile de personal, cu bunuri și servicii,  cu subvențiile, cu asistența socială, precum și cele aferente programelor cu finanțare rambursabilă au DEPĂȘIT nivelul programat trimestrial!

Veselia premierului Viorica Dăncilă, care a anunțat joi, în ședința Guvernului, o rectificare bugetară pozitivă, deoarece “avem venituri în plus de 6 miliarde de lei (circa 1,2 miliarde euro – n.r.) a uimit pe toată lumea, mai ales că declarația sa n-a fost susținută și de cifre.

Tot joi, însă mult mai spre seară, Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul II, iar concluziile sunt contrare afirmațiilor optimiste – ca să nu spunem mincinoase – ale premierului Dăncilă.

Din analiza execuției bugetare pe trimestrul al II-lea al anului 2018 putem concluziona că nivelul încasărilor bugetare este sub nivelul programului trimestrial, în principal ca urmare a nerealizării veniturilor programate a fi încasate de la UE, datorită gradului scăzut de absorbție al fondurilor europene, nivel determinat de întârzieri în demararea/implementarea proiectelor programate”, se arată în finalul raportului.

Totodată, cheltuielile de personal, cu bunuri și servicii,  cu subvențiile, cu asistența socială, precum și cele aferente programelor cu finanțare rambursabilă au depășit nivelul programat trimestrial – deși pe total buget general consolidat s-au situat sub nivelul programat. Explicația: necheltuirea banilor la investiții.

Cheltuieli
Cheltuielile de personal au fost de 22,27 miliarde de lei (2,4% din PIB) şi s-au efectuat în proporție de 105,0% față de nivelul estimat.
 
Depășirea a fost cauzată de creșterea cheltuielilor față de nivelul estimat la bugetele locale (+12,0%) și la bugetele instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii (+26,5%).
 
 
Totodată, cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au efectuat în proporție de 112,2% față de programul trimestrial.
 

Depășirea nivelului estimat în cazul cheltuielilor cu bunuri și servicii s-a datorat creșterilor față de nivelul estimat la bugetele locale (+9,4%), precum și în cazul bugetelor instituțiilor/activităților finanțate integral si/sau parțial din venituri proprii (+53,4%).

Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE au însumat 3,08 miliarde de lei s-au efectuat în proporție de 47,8%, majoritatea plăților realizate fiind pentru proiectele finanțate din cadrul bugetar 2014-2020.
Venituri
Veniturie au fost de 65,66 miliarde lei în T2, gradul de realizare a programului trimestrial fiind de 97,2%.
 
Încasările din TVA au fost de 13,4 miliarde lei, gradul de realizare 93,9%.
 
Încasările din accize s-au cifrat la 7,2 miliarde de lei, grad de realizare 96,7%.
 
Încasările din impozitul pe comerț exterior şi tranzacțiile internaționale s-au realizat doar 91,0%.
 
În schimb, au crescut încasările din contribuțiile de asigurări: 24.842,6 milioane lei, grad de realizare 108,1%
 
De asemenea, veniturile nefiscale, de 5.680,5 milioane lei (0,6% din PIB), au înregistrat un grad de realizare a programului trimestrial de 112,2%.
 
  • Sumele primite de la Uniunea Europeană aferente proiectelor finanțate atât din cadrul financiar 2007-2013, cât și din noul cadru financiar 2014-2020, încasate în trimestrul al II-lea al anului 2018, au însumat 2.650,3 milioane lei și au reprezentat 0,3% din PIB, gradul de realizare faţă de nivelul programului trimestrial de încasări fiind de 45,4%.

“Este necesar ca la nivelul ordonatorilor principali de credite să fie luate măsuri care să conducă la diminuarea discrepanțelor între cheltuielile programate și cele efectuate, precum și în ceea ce privește implementarea proiectelor finanțate din fondurilor externe nerambursabile în vederea creșterii gradului de absorbție“, atraf atenția specialiștii MFP în document.

La capitolul venituri, “ar trebui să fie intensificate eforturile pentru asigurarea realizării programului de încasări stabilit pe baza legii bugetului de stat, în special, în ceea ce privește veniturile fiscale, unde încasările din taxa pe valoarea adăugată și accize s-au situat sub programul stabilit pentru perioada analizată“, se concluzionează în raport.

Download (DOC, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version