Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: DNA cere Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Bănicioiu / El este acuzat de luare de mită în formă continuată

Breaking News:
 

eMAG își deschide primul showroom în Bulgaria

eMAG își inaugurează primul showroom în Bulgaria, la Sofia, după ce a deschis în Ungaria, în urmă cu trei luni, primul său showroom din afara României.

Compania are în plan ca, în prima parte a anului viitor, să mai deschidă alte trei showroom-uri, pentru a continua expansiunea internațională prin diversificarea canalelor de vânzare, se arată în comunicat transmis luni.

Situat în incinta Serdika Center, unul dintre cele mai mari centre comerciale din capitala Bulgariei, noul showroom permite eMAG.bg extinderea serviciilor pe care le oferă clienților. Astfel, consumatorii din Bulgaria pot acum face cumpărături direct în showroom, pot comanda online cu livrare gratuită și ridicare în aceeași zi, în showroom, sau pot face retur instant și gratuit.

Extinderea internațională a companiei derivă și din interesul crescut al comercianților români de a vinde pe alte noi piețe: doar în Bulgaria sunt, în prezent, peste 400 de selleri români care fac comerț datorită simplității și rapidității cu care se pot înregistra pe platforma eMAG Marketplace aflată în continuă expansiune. eMAG facilitează accesul sellerilor români la alte piețe prin servicii de traducere conținut, dar și asistență în listarea produselor.

Clienții au acces în showroom la cele mai noi produse din categoria  electro-IT, dar și un shop Apple aflat în incinta acestuia. Totodată, showroom-ul beneficiază de consultanți instruiți și servicii de service autorizate. În prezent, eMAG are 15 showroom-uri în România și trei în afara țării.

„În Bulgaria observăm o creștere a comerțului online și astfel am decis să investim în dezvoltarea de servicii noi cu ajutorul cărora ne dorim să oferim clienților o experiență mult mai bună, consolidându-ne în același timp poziția bună pe care o avem pe piața locală”, a spus Andrei Popescu, Country Manager eMAG Bulgaria.

eMAG este prezentă în Bulgaria din 2012 cu o echipă de 200 de angajați.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv