Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut marți președintelui ANAF și minstrului Finanțelor termene precise pentru rezolvarea urgentă a situației scanerelor în vămi.

Șeful Guvernului s-a întâlnit cu cei doi la sediul Ministerului Finanțelor.

“A fost o discuție de o oră și ceva punctuală – o discuție normală, colegială, pe care o avem aproape săptămânal.
Am cerut o rezolvare urgentă a situației scanerelor în vămi – trenează de foarte mult timp și trebuie rezolvată rapid. Luni, dl ministru și dl. președinte al ANAF trebuie să-mi prezinte termenele”, a precizat premierul.

Cât despre situația aglomerației de la punctele de trecere a frontierei spre Ungaria și Bulgaria, cu timpi mari de așteptare, Sorin Grindeanu a precizat că nu este vina autorităților române.

“La Nădlac sunt 10 benzi și le acoperim pe toate, însă partenerii noștri din Ungaria nu au personal pentru toate. Totodată, trebuie să acoperim reglementările europene. A avut discuții doamna ministru Carmen Dan cu partenerii din Ungaria și Bulgaria. De data aceasta, problema nu este la noi. Problema este la personalul lor”, a adăugat Grindeanu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version