Guvernul a aprobat, în ședința de joi, instituirea unei noi scheme de ajutor de stat, ce constă în finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

foto Jean Mihai Pîlșu

Potrivit Hotărârii de Guvern, pot aplica la acest ajutor de stat întreprinderile care realizează o investiție în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, care nu sunt în dificultate financiară- nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, etc și nu beneficiază de alte ajutoare de stat.

„Sunt activităţi care se referă doar la industria şi producţia industrială, industria prelucrătoare, iar în acest context anticipăm un efect multiplicator pentru economie consistent încât crearea de locuri de muncă, dar şi atragerea de investiţii în economie să poată să fie dusă la bun sfârşit pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a României”, a declarat ministrul finanțelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Bugetul mediu anual al schemei este de 749 milioane de lei (149 milioane de euro). Bugetul maxim al schemei este de 2,249 milioane de lei, echivalentul a 449 milioane de euro. În urma aplicării acestei scheme, ar urma să beneficieze un număr de 150 de întreprinderi. Plata ajutorului de stat se va efectua în perioada 2025-2032.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version