Guvernul a aprobat vineri, în ultima ședință din acest an, un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă, în anul 2024.

foto Jean Mihai Pîlșu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a precizat că decizia a fost luată în urma consultărilor cu sindicatele şi patronatele „şi are în vedere evaluarea numărului de cereri de eliberare a avizelor de angajare de la începutul anului până în prezent, dar şi a numărului locurilor de muncă declarate vacante de angajatori, în special în mediul privat”.

El a adăugat că este un plafon similar cu cel existent pentru anul în curs. Au fost eliberate de la începutul acestui an până în prezent 80.375 de avize şi există în curs de soluţionare încă 9.748 de solicitări.

„Este un număr similar şi cu 2022, este o cifră în jur de 100.000 şi pentru anul în curs, la acelaşi necesar a fost evaluat şi anul viitor. Este totuşi o creştere faţă de 2021 când au existat aproape 50.000 de astfel de solicitări aprobate”, a spus Constantin. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version