Premierul Dacian Cioloș a anunțat, marți dimineață, că Guvernul a atacat la CCR Legea conversiei în lei a creditelor în franci elvețieni, adoptată în unanimitate de Parlament în 18 octombrie. Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta pe 23 noiembrie sesizarea Guvernului.

ciolos declaratie

Prim-ministrul a argumentat că dorește clarificarea unor posibile elemente de neconstituționalitate, deoarece este de așteptat ca legea să fie atacată de mulți – lăsând să se înțeleagă că este vorba despre bănci.

“Vrem să vedem dacă sunt elemente de neconstituționalitate. pentru a le corecta acum”, a precizat el.

Cioloș a explicat că există 200 de persoane, din cele câteva zeci de mii de creditori, care au luat împrumuturi mai mari de 250.000 de franci elvețieni și  “nu vrem ca din cauza unor speculatori să tragă ponoasele acum cei care, într-adevăr, au probleme”.

Iată întreaga sa declarație:

“Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite.

Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei. Sunt acolo câteva elemente, așa cum a fost ea votată în Parlament – pentru că, din păcate, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus – care, din punctul nostru de vedere, ar fi făcut-o aplicabilă, și dacă nu clarificăm constituționalitatea, acum, înainte de a intra ea în vigoare, există riscul ca ea să producă efecte și peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau…

Oricine altcineva poate să o atace și va crea mai multe probleme celor care așteaptă să li se rezolve problemele. Să le clarificăm acum.

Vă promit că, în măsura în care CCR va da un răspuns rapid, Guvernul va lua toate măsurile pentru a corecta acele lucruri în lege în așa fel încât ea să aibă acea adresabilitate a oamenilor care chiar au probleme și nu a speculatorilor.

Și aici, când vorbesc de potențiali speculatori, din cele câteva zeci de mii de creditori în franci elvețieni, sunt 200 de creditori care au luat împrumuturi de peste 250 de mii de franci elvețieni. Și cei 200, din câte am înțeles, totalizează peste un miliard de lei din cele cinci și ceva miliarde de lei câți au fost împrumutați.

Deci, nu vrem ca din cauza unor speculatori, care au speculat atunci cursul francului elvețian, să tragă ponoasele acum cei care, într-adevăr, au probleme. Deci, acesta a fost motivul pentru care am trimis această lege la Curtea Constituțională.

Și în măsura în care vom avea răspunsul rapid de la CCR vom veni și cu măsurile pentru a corecta aceste lucruri, pentru ca această lege să poată fi aplicată fără riscul ca ea să fie atacată ulterior, după ce își face efectele”.

Parlamentarii au eliminat alineatul 2 din proiectul legislativ inițial, respectiv pragul de 250.000 de franci elvețieni.

Conversia se va realiza prin act adițional.

Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version