Guvernul parează criticile PSD privind fondurile europene: a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor la toate investițiile din București tărăgănate de fostul primar Sorin Oprescu și de succesorul său, liberalul Răzvan Sava.  

foto: Jean-Mihai- Pâlșu
foto Jean Mihai Pâlșu

O spune chiar o PSD-istă de vârf: Gabriela Firea, noul edil al capitalei.

Mai multe investiții cofinanțate din fonduri europene ar fi trebuit să fie terminate în 30 iunie.

Firea precizează duminică, într-un comunicat, “aceasta prelungire a fost necesară pentru că lucrările nu s-au finalizat în termenul prevăzut şi, din acest motiv, a fost nevoie să fie semnate o serie de acte adiţionale, pentru care fosta administraţie nu a iniţiat discuţii”.

“Noul termen este acoperitor şi nu vor mai exista alte prelungiri, cel puţin în cazul Arcului de Triumf”, promite ea.

Gabriela Firea a mai declarat ca în cursul acestei săptămâni va avea loc o sedinţă de lucru în care se vor analiza toate obiectivele de investiţii care au termenul de finalizare depăşit, astfel încât actele adiţionale necesare, precum şi sumele ce trebuie aprobate să fie deblocate, iar lucrarile să poată avansa într-un ritm mai accelerat.

Stadiul lucrărilor

În acest moment, consolidarea, restaurarea şi conservarea Arcului de Triumf, finanţat prin POR 2007-2013, axa prioritată 5, este realizat 90%. Proiectul a fost prelungit până la 30.10.2016 pentru finalizarea obiectivelor.

Lucrările la reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, finanţat prin POR 2007-2013, axa prioritară 3, au fost recepţionate iar proiectul a fost prelungit până la 1.11.2016, “în vederea indeplinirii tuturor obiectivelor şi indicatorilor proiectului”.

Administrația Spitalelor “realizează toate activităţile pentru asigurarea functionalităţii proiectului (lucrări pentru realizare racorduri/branşamente pentru energie electrică, amenajări exterioare, obţinerea autorizaţiei de funcţionare şi ISU pentru ambulatoriu)”, mai informează Primăria.

În ceea ce priveşte proiectul “amenajare circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei (şi zona adiacenta lor)”, finanţat de asemenea prin POR 2007-2013, axa prioritara 5, este realizat 50%. A fost prelungit până la data de 31.12.2017, “în vederea îndeplinirii indicatorilor proiectului şi asigurarea funcţionalităţii acestuia”.

Pasajul Piața Sudului, gata abia la finele lui 2018

Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere – Piaţa Sudului, finanţate prin POR 2007-2013, axa prioritara 2, sunt realizate 53,63% iar proiectul a fost prelungit cu 2 ani și jumătate, până la data de 31.12.2018.

Consolidarea, restaurarea şi conservarea observatorului Astronomic Vasile Urseanu, finanţat prin POR 2007-2013, axa prioritara 5: stadiul fizic al lucrărilor este de 85% iar proiectul a fost prelungit până la data de 30.09.2016.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version