Guvernul nu mai prelungește compensarea prețului la carburanți, de la 1 ianuarie 2023, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, în debutul ședinței de miercuri – ultima din acest an – a Executivului.

Premierul a avertizat însă că, în cazul în care benzina și motorina se vor scumpi din nou, Guvernul a aplica din nou compensarea preţului la carburanţi.

„Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona. În schimb, este doar o măsură o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca, în măsura în care preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare şi de susţinere la nivelul cetăţenilor, să o aplicăm din nou”, a spus Nicolae Ciucă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version