Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Tribunalul Vaslui l-a plasat în arest la domiciliu pe fostul lider PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu pânăla 15 grade / 

Breaking News:

Heirupism total, după scumpirea carburanților: Și Inspecţia Muncii ia cu asalt benzinăriile

Heirupism total la nivel guvernamental, după scumpirea excesivă a carburanților: și Inspecţia Muncii ia cu asalt benzinăriile, după ce inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, și-a amintit că „la controalele anterioare au fost constatate deficienţe”.

Va fi o „campanie de control” coordonată chiar de el, în perioada 10 – 16 martie, la benzinăriile din toată ţara.

Danteș Nicolae Bratu

Sunt vizate toate tipurile de întreprinderi – mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt – care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule.

„Inspecţia Muncii consideră oportună declanşarea unor acţiuni de control la angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto cod CAEN-4730 în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relaţiile de muncă cu privire la: angajarea personalului (contracte individuale de muncă cu normă întreagă, contracte individuale de muncă cu timp parţial etc.); transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; durata timpului de muncă şi munca suplimentară; întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariaţi; repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale); munca de noapte; acordarea drepturilor salariale; regulamentul intern/contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate”, se menţionează într-un comunicat.

De asemenea, verificările vor urmări modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), efectuarea controalelor va fi centrată pe utilizarea unui check-list care conţine verificarea tuturor cerinţelor legislative în domeniu, precum: deţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toate activităţile desfăşurate; evaluarea riscurilor specifice, luând în considerare riscurile generate de atmosferele explozive; întocmirea planului de prevenire şi protecţie, în baza evaluării riscurilor, inclusiv stabilirea priorităţii măsurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific.

Controalele vor viza şi „evidenţierea zonelor cu risc ridicat şi specific stabilite în urma evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională; existenţa instrucţiunilor scrise emise de angajator privind folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă; asigurarea, de către angajator, a instruirii adecvate în domeniul SSM, cu precădere a instruirii cu privire la protecţia împotriva exploziilor; asigurarea echipamentului individual de protecţie (din materiale care nu produc descărcări electrostatice, ce pot aprinde atmosferele explozive); asigurarea semnalizării de securitate şi sănătate la locul de muncă, inclusiv pentru locurile unde pot apărea atmosfere explozive; respectarea interdicţiei de depozitare de materiale combustibile sau incombustibile pe o distanţă de 3 metri în jurul depozitelor de recipiente butelii”.

La controalele anterioare „au fost constatate deficienţe referitoare la sănătatea şi securitatea lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în locurile de muncă unde se pot forma atmosfere explozive. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, principalele riscuri pentru staţiile de distribuţie a carburanţilor auto sunt legate de activităţile de comercializare a diferitelor sortimente de benzină, motorină şi gaz petrolier lichefiat (GPL) auto, precum şi recipientelor-butelii cu gaz petrolier lichefiat (aragaz), pentru utilizare casnică”, a declarat Dantes Nicolae Bratu.

El precizează că toţi carburanţii menţionaţi sunt produse petroliere obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extrem de inflamabile şi care formează cu aerul amestecuri explozive, iar în contact cu surse potenţiale de aprindere aceste amestecuri explozive pot genera explozii cu consecinţe grave, atât pentru lucrători, cât şi pentru clienţii prezenţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor.

„Se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societăţile comerciale din domeniul menţionat şi eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul de activitate vizat de acţiune”, a adăugat inspectorul general de stat. 

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv