Ikea și Fan Courier se numără printre firmele sancționate de Protecția Consumatorului, deocamdată numai cu avertisment, pentru practici comerciale înșelătoare.

„Ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat contravenţional cu avertisment operatorii economici Evolution Prest Systems SRL (Evomag), Studio Moderna SA, Jumbo E.C.R. SRL, Ikea România SA., Cristian 76 Tour SRL şi Fan Curier Express SRL”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANPC.

Abaterile constatate au vizat, printre altele, nerespectarea termenelor privind livrarea produselor, montarea aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanţie, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conform OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.

Astfel, au fost stabilite următoarele termene:

  • termenul de răspuns la sesizare va fi de maxim 48 ore; 
  • termenul de livrare a produselor: maxim 15 zile de la data achiziţionării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiţionat de maxim 7 zile de la datata achitării serviciului;
  • toate termenele angajate de operatorul economic anunţate pe site, cât şi spaţiul de vânzare al punctelor de lucru vor fi respectate, operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menţionate anterior;
  • respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract;
  • respectarea condiţiilor generale privind furnizarea serviciilor poştale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poştale interne şi internaţionale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poştale către expeditor (sumele colectate de la destinatar).

„Acţiunea va continua până când toţi operatorii economici vor înţelege să depună diligenţele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor consumatorilor”, a precizat Horia-Miron Constantinescu, preşedinte ANPC

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version