România importă tot mai multe produse, astfel că deficitul comercial a depășit 12,7 miliarde de euro în primele 5 luni ale anului, cu 3,8 miliarde de lei (40%) mai mult față de perioada similară din 2021, potrivit datelor comunicate, marți, de INS.

Anul trecut în perioada ianuarie – mai, România a înregistrat un deficit comercial de peste 8,836 miliarde de euro.

În primele cinci luni din acest an, importurile au însumat 49,6 miliarde de euro (+28,1%), ân timp ce exporturile au ajuns la 36,9 miliarde de euro (+23,5%).

Cele mai mari importuri au fost  din categoria maşini şi echipamente – 16,1 miliarde de lei, produse manufacturate – 9,7 miliarde, precum şi combustibili minerali – 5 miliarde.

România a exportat cel mai mult maşini şi echipamente pentru transport, în valoare de 15,7 miliarde de lei, mărfuri manufacturate – 6,9 miliarde de lei, alimente şi animale vii – 3,2 miliarde de lei.

În luna mai 2022, importurile au însumat 10,7 miliarde euro, iar exporturile 7,9 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,7 miliarde euro.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version