Birourile vamale de frontieră vor fi dotate, în următorii doi ani, cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate și montate chiar la începutul lui 2024.

Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securității naționale și a pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere, informează, marți, Autoritatea Vamală Română.

„De astăzi intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite și în direcția modernizării și îmbunătățirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă și mai precisă a conținutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conținutul coletelor și al containerelor urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, și introducerea informațiilor telemetrice in sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă și contrabandă”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Achiziția celor 26 de scanere este parte din proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrul național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea A.V.R.”, semnat în cursul zilei de luni, 4 decembrie.

„Primele sisteme de scanare vor fi livrate și instalate în următoarele trei luni. Utilizarea scanerelor va contribui la creșterea gradului de securizare a frontierei externe a UE și eficientizarea controlului autorității vamale la trecerea mijloacelor de transport. Utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale și va duce, totodată, la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei”, a declarat Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române.

Achiziționarea scanerelor, din fonduri europene

Finanțarea este cofinanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din care peste 34 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile. Data încheierii proiectului este 31 decembrie 2027, iar 31 decembrie 2026, pentru componenta finanțată prin PNRR.

Obiectivele generale ale proiectului sunt:

– eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorității vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);

– integrarea sistemelor de securitate (echipamente de control nedistructiv) în Centrul Național de Analiză Imagistică și realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat;

– îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră și echipe mobile) pentru asigurarea securității și siguranței cetățenilor și protejarea intereselor financiare ale Uniunii și ale statelor membre.

Activități principale ale proiectului:

– dotarea birourilor vamale de frontieră cu 26 de sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);

– realizarea lucrărilor de investiții (construcții) pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor;

– înființarea Centrului Național de Analiză Imagistică și realizarea integrării echipamentelor de control nedistructiv în acesta;

– formarea personalului de specialitate care va asigura operarea sistemelor de securitate.

Beneficiile aduse de utilizarea scanerelor

Utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal are mai multe scopuri:

Economie: Contribuie la combaterea fraudei vamale, inclusiv a subdeclarării valorii mărfurilor, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul încărcăturilor.

Siguranța națională: Permite autorităților să detecteze obiecte sau substanțe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanțe chimice periculoase, care pot reprezenta o amenințare pentru securitatea națională.

Contrabandă: Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise care ar putea fi introduse ilegal într-o țară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise.

Protecția mediului: Permite identificarea substanțelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător și care pot fi interzise sau restricționate.

Eficiența operațională: Accelerarea procesului vamal prin scurtarea timpului de inspecție manuală a fiecărui colet sau container, ceea ce duce la o desfășurare mai rapidă a operațiunilor vamale.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version